Actualitate

Ionuț Țene, viitorul șef al Biroului învățământ, cultură și culte? Scrisoare deschisă către Boc: Fără funcții de conducere, nici măcar temporar

Activistul civic Szakáts István a inițiat o campanie sub forma unei scrisori deschise adresată primarului Emil Boc, prin care îi solicită acestuia ca Ionuț Țene să nu îi fie încredințate funcții de conducere, nici măcar temporar. Campania vine în uma unor speculații potrivit cărora Emil Boc ar vrea să-l numească pe Ionuț Țene ca șef al Biroului învăţământ, cultură, culte, sport, societate.

"Solicităm ca Primăria Cluj-Napoca și Comisia sa de Disciplină să investigheze compatibilitatea activității publicistice a lui Țene Ioan Vasile cu statutul său de funcționar în cadrul instituției pe care o conduceți. Solicităm ca până la terminarea investigațiilor domnului Țene Ioan Vasile să nu îi fie încredințate funcții de conducere, nici măcar temporar", se arată în scrisoarea deschisă.

Szakáts István mai atrage atenția asupra faptului că " Țene Ioan Vasile a publicat numeroase articole instigatoare la ură împotriva minorităților etnice, comunităților religioase, sau sexuale".


Ionuț Țene este inspector de specialitate al Biroului învățământ, cultură, culte, sport, societate din cadrul primăriei Cluj-Napoca și director editorial al controversatului site de știri Napoca News.

"În scrierile sale, Țene Ioan Vasile dezinformează în mod voit opinia publică înfierând grupuri etnice și religioase ca inamici ai statului și poporului român și se alătură în repetate rânduri valorilor promovate de organizația fascistă Garda de Fier și de Ion Antonescu. Conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, funcţionarii publici au obligaţia să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici", se mai arată în scrisoarea deschisă.


Szakáts István menționează și câteva citate din ideile proliferate de Țene Ioan Vasile:

-Pentru mine e o datorie morală, ca istoric şi conducător al comisiei de înălţare a statuii lui Ion Antonescu la Cluj-Napoca din 2000, să repun în coordonatele istorice ştiinţifice contribuţia militară a mareşalului la apărarea creştinătăţii şi civilizaţiei europene, dar şi ca să se respecte o hotărâre de restaurare a memoriei acestui mare conducător de oaste românească.


-Târgu Secuiesc este un fel de cartier Molenbeek din Bruxelles, unde autoritățile statului nu au access și unde elementele teroriste sau extremiste sunt protejate și integrate într-o comunitate de tip enclavă.

- Pe 15 martie 2016 secuii își vor proclama autonomia maghiară în secuime.


-Criza refugaţilor e de fapt o INVAZIE musulmană organizată.

-cultura LGTB care transformă anormalul într-un normal intolerant agresiv


"În ciuda prevederi legale citate, Țene Ioan Vasile este de ani de zile funcționar public în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, din vremea lui Gheorghe Funar", se arată la finalul scrisorii.

Petiția va fi depusă și la registratura Primăriei Cluj-Napoca, până acum fiind semnată de 428 de persoane.

 

abonare newsletter