Actualitate
OPINIE Alfabetizarea războiului
Am citit recent că în România ar fi necesară o alfabetizare digitală, cum ar veni, că suntem în urmă cu mânuirea computerelor și a instrumentelor tehnologiei. Așa o fi! Dar oare n-am mers prea departe cu pretențiile și că până acolo ar mai fi niște pași obligatorii de făcut?
Căci mă întreb dacă n-ar fi necesară în țara noastră și o alfabetizare democratică, o inițiere în ceea ce privește comunicarea politică sau, pur și simplu, ca oamenii să fie învățați cum să „consume” informația, dacă tot am ajuns să vorbim despre asta, atâta vreme cât „consumul” și „informația” au ajus două dintre coordonatele esențiale ale vieților noastre. Sau poate că toate astea fac parte dintr-un plan mai mare (valabil nu doar pentru români) de potrivire a oamenilor cu vremurile pe care le trăiesc, pe care le înțeleg prea puțin, poate, „învățătură” pentru care, mai mult ca sigur, au și vor avea de pătimit și suferit.
Nu mai e un secret pentru nimeni (sau da?) că astăzi nu prea puțină, ci prea multă informație strică, că oamenii nu duc lipsă de știri, dar că multitudinea lor și lipsa de autenticitate e fenomenul care îi îndepărtează pe ei de realitate și de propriile interese. A trecut vremea în care, ca să înțelegi un subiect (eveniment, fapt, fenomen, acțiune etc.), trebuie că citești „totul” despre el, acel „tot” nu mai e posibil (din cauza multitudinii și varietății surselor), nu mai e necesar (în mod normal) și că, mai mult, încercând să-l atingi, ar putea să te încurce. Aceasta e noua paradigmă a consumului de informație în era post-adevăr (de chiar înaintea ei) și în plină explozie a fenomenului fake-news, a știrilor dinadins, emoțional și în mod interesat false. Așadar, nu e necesar să afli toate despre ceva, ci atâtea câte trebuie, să știi de unde să le iei și să o faci la momentul potrivit. Dar tocmai acesta e lucrul cel mai dificil, căci vine, în mod natural, în urma unui solid proces de instruire, prin consolidare culturală, discernământ și practici corecte și continue, deprinderi care lipsesc la scară largă. Și, uite așa, ne învârtim în jurul cozii.
Acest dublu comportament deviant (deprinderile defectuoase de consum ale oamenilor și anomaliile asumate ale industriilor de știri) ne face pe noi să pierdem esența, nu doar a unor lucruri extrem de sofisticate (cum ar fi noua ordine mondială, împărțirea polilor de putere, pregătirea unui război etc.), ci și a unora elementare, cum ar fi alegerile, populismul, democrația, protestele stradale etc. Am putut constata, bunăoară, în timpul manifestațiilor din luna februarie (dar și în rest), realități paralele prezentate de televiziuni partizane sau bule de izolare perfecte în mediul on line, care segmentau România în părți complet distincte și ireconciliabile și care păreau a conviețui fără probleme. Ei bine, într-o astfel de realitate (țară sau lume) polarizată, instabilă și versatilă, consider că totul devine posibil și nu mai e mult până când schimbări importante se vor produce, într-un sens sau altul.
Am pornit cu aceste gânduri de la unul dintre principalele evenimente externe al săptămânii trecute, care a fost atacul american cu rachete din Siria, unul care ar putea schimba soarta lumii, cât de curând sau în următorii ani. Dar nu mă aventurez să spun mai multe sau să încerc a dezlega eu acest adevărat ghioc/ghem de teme geopolitice încurcate. Mă rezerv să fac câteva constatări:
1. Pentru o bună parte din media românească, știrile externe nu există, indiferent de natura, intensitatea și gravitatea lor. Motivele pot fi mai multe: lipsa de pricepere a jurnaliștilor, lipsa de interes a publicului acestora, interesul (unora și altora) ca asemenea știri să nu fie difuzate/dezvoltate, din motive, de cele mai multe ori, politic-partizane.
2. Evenimentul (major, orice s-ar spune) a fost „învelit” în mai multe straturi, de știri, știri false și interpretări de tot felul, la aceasta aducându-și contribuția media românească (atât cea amplificatoare, cât și cea reducționistă), media internațională (la care toată lumea are acces), rețelele sociale de toate felurile. Nu că ar fi simplu, dar fiecare înțelege ce vrea, după pricepere, interes și direcția manipulatoare.
3. Oamenii (indiferent de meridian) nu sunt niciodată pregătiți să înțeleagă și accepte răul, drept pentru care au reacții ciudate, neașteptate, nerealiste, nepotrivite. E o mare doză de inconștiență, cred eu, nu doar în ceea ce fac actorii politici principali, ci și în modul în care sunt receptate și înțelese aceste împrejurări. Dacă nu ar fi așa, multe dintre lucrurile periculoase nici n-ar fi posibile.
4. Eu cred că nu va trece foarte mult timp până când, din două una: ori se va schimba modul de comunicare, de valorizare și transmitere a informațiilor și va trebui să ajungem la un nou jurnalism, ori se va schimba fondul și va trebui să comunicăm altceva, indiferent cum. Apoi totul se va lua de la capăt. Altă soluție nu există.
Bineînțeles că subiectul bombardamentului american în Siria merita o tratare în sine, pentru că e important, simptomatic și poate genera urmări pe termen mediu. Dar nu uit că, înainte de a se prăbuși baricadele propriu-zise, se surpă cele simbolice, ale comunicării. Așa a fost mereu. Tragic este că le vedem, le înțelegem și nu putem face nimic.
