Actualitate

Biblia în versuri, lucrare unică în ţară, scrisă de clujeanul Ioan Ciorca, va ajunge în toată lumea

Biblia transpusă în versuri, o lucrare unică în România, după unii specialişti chiar în lume, a fost scrisă de un clujean, iar în prezent este în curs de editare pentru diaspora românească din Europa şi Statele Unite.

Ioan Ciorca sursa foto adevarul.ro Ioan Ciorca sursa foto adevarul.ro

Scriitorul Ioan Ciorca a lucrat timp de 14 ani la transpunerea în versuri a Bibliei, de care s-a apucat la scurt timp după Revoluţie, iar acum cartea sa ar putea ajunge la români din diferite colţuri ale lumii.

"Vor fi publicate toate cele 66 de cărţi ale Bibliei, structurate în 21 de lucrări", a spus, pentru Agerpres, Ioan Ciorca.


Acesta a precizat că cel care a luat decizia de a finanţa lucrarea, pe care singur nu şi-a permis-o până acum, deşi este finalizată de mulţi ani, este un investitor de origine română din SUA, care are afaceri şi în Cluj.

Ideea de a face această transpunere în versuri a întregii Biblii i-a venit autorului atunci când a realizat că oamenii se îndepărtează de ea, în ciuda faptului că este una dintre cărţile fundamentale ale unei bune părţi a omenirii şi, în acelaşi timp, a românilor, altădată copiii învăţând chiar cu ajutorul ei să deprindă cititul şi scrisul.


Ioan Ciorca subliniază că lucrarea nu interpretează, ci recită textul biblic şi consideră că scrierea ei a fost menirea lui pe Pământ.

"Fiecare trebuie să facă câte ceva pe lumea asta şi asta am simţit eu că trebuie să fac. Probabil asta a fost una dintre sarcinile mele, pentru care am venit pe această lume. Nu m-am chinuit să scriu, versurile au curs, aproape fără corecturi. Dorinţa mea nu este de a-i convinge de ceva anume şi această carte în niciun caz nu vine să înlocuiască Biblia, aşa cum o avem, în diferite traduceri", a spus Ioan Ciorca.


Deşi nu a perceput ca pe o corvoadă munca de transpunere în versuri a Bibliei, aceasta a durat totuşi mult, dar clujeanul crede că fiecare are în viaţă un drum pe care trebuie să îl urmeze, aşa cum i-a fost dat.

'Mă consider unul din cei mai norocoşi oameni deoarece am în faţa mea prima Biblie din lume scrisă în versuri cu rimă. (...) Trebuie să subliniez faptul că în toate cele 3.000 de limbi în care Biblia există redată integral sau doar fragmentar, de-a lungul a mai bine de trei milenii, nimeni niciodată nu s-a gândit ca această capodoperă să fie redată într-un limbaj poetic care să aibă ritm, rimă, forme prozodice fixe şi figuri de stil, iar această îndrăzneaţă încercare iată că ne onorează să fie făcută chiar pe plaiurile mioritice, de către un poet din Cluj-Napoca", spune Cristian Petru Bălan, membru al Uniunii Scriitorilor din România.


Cum sună în versuri Vechiul Testament

În Vechiul Testament, Geneza, Prima Carte a lui Moise, începe astfel în traducerea lui Gala Galaction:

"1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor".


Iar în versuri: "1. La început, Dumnezeu Sfântul / A făcut cerul şi pământul. / 2. Pământul era gol cuprins, / Iar peste-al apelor întins, / Al beznei val stăpân era. / Doar Duhul Domnului zbura / Peste a apelor pustie."

La rândul său, teologul clujean Ioan Chirilă consideră această lucrare o strădanie apostolică, 'ce ţine seamă de rătăcirea veacului şi de structurile moderne de expresie şi recepţie ale modernităţii'.

"Efortul domniei sale este extrem de lăudabil, este un efort ce trebuie circumscris unui act de evanghelizare, o evanghelizare însă prin Liturghia Logosului ce are menirea de a ne cânta şi de a cânta din inimile noastre Tatălui. Domnul Ciorca ne arată cât de frumos îi şade omului să cânte dumnezeirea, dar el conjugă, pentru contemporaneitate, necesitatea cuceririi pentru Hristos a tinerilor, a copiilor", a scris, în prefaţa Noului Testament în versuri, Ioan Chirilă, fostul decan al facultăţii de Teologie Ortodoxă a UBB, care în prezent este preşedintele Senatului universităţii.

În prezent, Biblia este tradusă în aproximativ 800 de limbi ale lumii.

Volumul ce conţine Noul Testament se încheie cu patru versuri care sunt, în acelaşi timp, şi o urare făcută de autor omenirii:

"Sub vălul de uitare al timpului se stinge/
Tot ce, pe scena lumii, vremelnic s-a întrupat/
Un singur adevăr doar răzbate şi învinge/
El dă speranţă lumii - Hristos a Înviat!".

Etichete: ioan ciorca
Ultimele Stiri
abonare newsletter