Actualitate

Uber cere EXCEPTAREA de la aplicarea Legii TAXIMETRIEI

Uber a depus, miercuri, un amendament la proiectul de OUG prin care se intenţionează modificarea legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, potrivit unui comunicat transmis miercuri de companie.

Uber cere Ministerului Transporturilor includerea următorului amendament: „Platformele tehnologice care funcţionează potrivit legii române, precum şi deplasarea persoanelor cu autovehicule proprietate personală care s-au organizat în vederea deplasării prin intermediul platformei tehnologice sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Legii 38/2003.”

„Amendamentul depus astăzi este în linie cu angajamentul luat de reprezentanţii Guvernului, care au agreat că Uber este un serviciu diferit şi complementar celui de taxi şi că este nevoie de un cadru de reglementare distinct”, se arată în comunicatul Uber.


Uber a solicitat, vineri, premierului Grindeanu, să retragă temporar OUG privind legea nr. 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi, până când va exista un cadru de reglementare a serviciilor de ridesharing. Uber susţine că actul deschide calea spre abuzuri asupra şoferilor parteneri, precum amenzi sau ridicarea plăcuţelor de înmatriculare, a declarat Alexandra Corolea, purtător de cuvânt al Uber în România şi zona Balcani.

De cealaltă parte, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere Guvernului României să dea curs cerinţelor transportatorilor şi să modifice legea 38/2003, după ce Uber a solicitat premierului Grindeanu să retragă temporar OUG, până când va exista un cadru de reglementare pentru serviciile de ridesharing, potrivit unui comunicat emis miercuri de COTAR.


COTAR susţine că „firma Uber nu are niciun motiv să ceară amânarea sau orice fel de modificare a unei legi care reglementează transporturile şi taximetria, pentru că firma Uber nu face transport sau taximetrie, deci nu poate fi reprezentativă la masa negocierilor, într-un domeniu în care nu-şi desfăşoară activitatea. (...) Firma Uber este o platformă informatică, are cu totul alt obiect de activitate, deci nu are ce să caute în această discuţie referitoare la problemele transportatorilor”, se arată în comunicatul COTAR.

Ministerul Transporturilor a publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin care scoate din textul legii sintagma „în mod repetat” - una dintre cerinţele COTAR în contextul protestelor din aprilie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter