Actualitate

Un clujean a încercat SĂ MITUIASCĂ un procuror. Ce s-a întâmplat când a intrat DNA pe fir

Un bărbat este acuzat de DNA Cluj că a oferit mită unui procuror suma de 20.000 de euro pentru a-şi scăpa fratele de închisoare.

Procurorii din cadrul DNA Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 iunie, a inculpatului Gheorghe Tomoiagă, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

“În cursul lunii iunie 2017, inculpatul Tomoiagă Gheorghe a oferit, printr-un intermediar, unui procuror suma de 20.000 euro, pentru ca acesta din urmă să îndeplinească atribuțiile de serviciu specifice funcției contrar prevederilor legale, în scopul favorizării unei persoane (fratele inculpatului) cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic. În același context, la data de 26 iunie, inculpatul a remis efectiv magistratului suma de 3.000 de euro și a promis că, în cursul serii, îi va mai înmâna încă 2.000 — 3.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii”, se arată în ordonanţa procurorilor.


DNA Cluj anunţă că în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Tomoiagă Gheorghe i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, urmând să fie prezentat astăzi Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter