Actualitate

Zilele Culturale Maghiare. Programul zilei de vineri.

Pentru cea de-a cincia zi a festivalului organizatorii au pregătit o competiție de șah pentru amatori.

Zilele Culturale Maghiare. Programul zilei de vineri. Zilele Culturale Maghiare. Programul zilei de vineri.

- la ora 10.00 va avea loc o Plimbare în Cimitirul Central. Prezentarea cimitirului va fi făcută în limba engleză de către ghidul turistic Sipos Dávid. Locul de întâlnire este intrarea în cimitir. 

- de la ora 12.00 va începe Turul ghidat în limba română la expoziția ''Reforma Protestantă 500 - Biblia lui Szalay Lajos''. Expoziția cuprinde lucrări de grafică ale artistului Szalay Lajos (1909–1995), inspirate din Vechiul și Noul Testament. Creațiile lui Szalay sunt cunoscute în întreaga lume. Conform legendei, Pablo Picasso ar fi spus despre artist: „Dacă posteritatea își va aminti de numele a doi graficieni din secolul XX, cel de al doilea va fi al meu, dacă doar de unul, acela va fi Szalay Lajos".


- Turul orgilor cu prezentare în limba română va începe de la ora 15.00. Ghidul este Lucian Drâmbărean, iar întâlnirea pentru pornirea în tur va avea loc în fața Bisericii Reformate de pe strada Kogălniceanu. 

- tot de la ora 15.00, pe strada Iuliu Maniu nr. 4, va începe și ediția a treia a Zilelor Clujene a Șahului ''Erkel Ferenc''. Ca și în anii trecuți, și în acest an festivalul va găzdui un simultan cu un maestru al șahului, dar și o competiție de șah pentru amatori. De această dată, maestrul invitat în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj este Almási Zoltán, campion național al Ungariei de opt ori. Acesta va disputa un meci simultan demonstrativ de șah în compania jucătorilor clujeni. Partida simultană va fi precedată de o discuție cu maestrul. Discuția va beneficia de traducere în limba română.


- de la ora 16.00, în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic UBB, tânărul pianist Boros Misi va susține un concert caritabil. Boros Misi este câștigător al concursului de tinere talente Virtuózok/Virtuozii (2014) și al Premiului Junior Prima (2016). Cotidianul britanic „The Guardian" l-a declarat unul dintre cei mai promițători muzicieni din lume, spunând că „melomanii din lumea întreagă vor mai auzi multe despre el". Boros Misi a susținut peste 150 de concerte în Ungaria și în diferite orașe ale lumii, precum New York, Tokyo, Osaka, Beijing, Stockholm, Göteborg, Bruxelles, Paris, Zürich, Londra, München. Acesta este primul său concert ca solist la Cluj. Intrarea la concert este gratuită, însă publicul este invitat să doneze. Suma obținută în urma donațiilor va fi folosită pentru a ajuta un tânăr talentat cu o situație materială precară să studieze. Tânărul destinatar al fondurilor va fi selectat de Asociația de Susținere a Excelenței „Nyilas Misi".

- de la ora 21.00 pe scena din Piața Unirii vor concerta Deák Bill Gyula și Hobo, doi dintre părinții bluesului maghiar. Prietenia dintre ei are o istorie de câteva decenii. În ciuda acestui fapt, ei concertează rar împreună. Au devenit celebri în muzica blues maghiară între 1979 și 1985, anii de glorie ai formaţiei de rock şi blues Hobo Blues Band (HBB). După plecarea lui Bill din formaţie, în 1985, s-au invitat reciproc la concerte până în februarie 2011, momentul dizolvării complete a formaţiei HBB. În peste 30 de ani, trupa Hobo Blues Band câștigat un loc special în istoria muzicii maghiare. HBB a concertat de peste 3.000 de ori și a înregistrat 22 de albume. Hobo este un mare creator al zilelor noastre: pe lângă 21 de albume înregistrate, a jucat 14 roluri în filme, 8 în teatru și a scris 6 cărți. Deák Bill Gyula a urcat pe scenă împreună cu Chuck Berry, care a spus despre el: „este cântăreţul alb cu cea mai neagră voce pe care am auzit-o vreodată".

Ultimele Stiri
abonare newsletter