Actualitate

Angajaţii Aeroportului Cluj au ieşit în stradă. “Alin Tişe ce faci mâine, ne laşi fără pâine?”. Angajaţii Consiliului Judeţean, în frunte cu Alin Tişe, au râs de revendicările protestatarilor: “Această reacţie este un semn de respect”

Aproximativ 150 de angajați ai Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj și membri ai Sindicatului Independent s-au adunat miercuri după amiaza în fața sediului Consiliului Judeţean Cluj pentru a protesta faţă de ultimele decizii luate de Consiliul Judeţean în ceea ce-i priveşte.

Aceștia au scandat lozinci precum “Vrem progrese, nu adrese”, “Noi muncim cu toţii, nu suntem mafioţi”, “Alin Tişe nu uita, că este problema ta”, “Alin Tişe ce faci mâine, ne laşi fără pâine?”, “Stop, umilinţelor”, “Nu ne mai ţineţi cu promisiuni” şi au purtat pancarte cu următoarele mesaje: “Noi muncim, nu ne maimuțărim pe Facebook”, „Nu blocați dezvoltarea aeroportului”, “Noi nu suntem manipulaţi”, “Ne-aţi îmbolnăvit cu fumul de la Pata Rât”, “Azi aniversare, mâine demis în ziare”, “Azi ne lăudaţi, mâine ne denigraţi”.

Sindicaliștii spun că sunt nemulțumiți de modul în care conducerea Consiliului Județean Cluj hotărăște soarta Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, "prin emiterea unor hotărâri cu încălcarea legislației în vigoare".


Mai mult, ei îl acuză pe Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, că "mută în presă o dispută care a devenit personală, în loc să acorde atenție problemelor reale, instituționale ale eroportului".

“Personalul Aeroportului este nemulţumit după decizia luată în luna septembrie aşa peste noapte, a doua zi după ce am avut aniversarea a 2 milioane de pasageri, am aflat că va fi schimbată conducerea şi prerogativele ei vor fi preluate de către Consiliul de Administraţie, ceea ce nu este tocmai legal. Personalul Aeroportului este nemulţumit din acest punct de vedere. Din acel moment şi până în prezent relaţiile s-au tot deteriorat. Au fost luate ca o luptă personală de domnul preşedinte Tişe prin ieşirile sale publice şi la televiziuni. De aceea, personalul este foate nemulţumit având în vedere activitatea bună pe care o are aeroportul şi progresele care s-au făcut în ultimul timp. Noi, ca şi membri de sindicat am propus să avem o întâlnire direct între noi, conducerea Consiliului Judeţean şi al Aeroportului pentru a clarifica toate poziţiile. Aeroportul are o activitate specială. Pentru schimbarea managementului unui aeroport trebuie anunţată Autoritatea Aeronautică Civilă. Nemulţumirea personalului mai este legată şi de faptul că sunt întârzieri la emiterea unor autorizaţii de construcţie. Noi vrem să facem reparaţii la pista veche, care acum a devenit cale de rulare la pista nouă, şi se întârzie această autorizare pentru reparaţii care trebuie făcute neapărat. A fost depusă cererea în10 octombrie şi suntem în 15 noiembrie şi încă nu am primit această autorizare pentru reparaţii. Termenul legal este de 30 de zile. Din punctul nostru de vedere, orice întârziere duce la întârzieri ale traficului aerian, dacă vine iarna lucrarea se va desfăşura într-un timp mult mai îndelungat. Dacă noi obţineam autorizarea la timp, poate lucrarea era gata la această dată. Nu mai intram în iarnă cu anumite întârzieri. Domnul Tişe a spus despre noi că am fi o turmă manevrabilă, nu este adevărat. Vrem să vedem unde este suspiciunea de manevrabilitate. Domnul Ciceo este director în continuare, dar atâta timp cât planează o chestie de incertitudine şi te duci la serviciu şi te gândeşti că mai apare o decizie care zice azi eşti, mâine nu eşti, ce fel de management mai este acesta? Noi avem clar nişte noţiuni de managementul siguranţei, calităţii. Toţi directorii cu funcţie executivă au responsabilităţi clare şi nu pot fi preluate aşa din mers oricum şi de către oricine”,  a declarat Tudor Lupoaie, manager de siguranţă la Aeroportul Cluj şi membru de sindicat.


După o oră de la începerea protestului, Alin Tişe, flancat de sindicalişti şi de “aparatul de specialitate”, a ieşit pe treptele Consiliului Judeţean, timp în care sindicaliştii de la aeroport au continuat să scandeze şi să huiduie. Funcţionarii publici nu au găsit altcumva cum să se manifeste şi au început să râdă, în frunte cu preşedintele Alin Tişe.

“Această reacţie este un semn de respect faţă de cei pe care îi considerăm colegii noştri ca să ne huiduie în faţă. Membrii sindicatului din partea aeroportului au fost invitaţi la o şedinţă, o întrunire, cu sindicatul din cadrul Consiliului Judeţean pentru a ne prezenţa doleanţele. Nu le cunoaştem, momentan. Noi nu ştim care sunt doleanţele lor faţă de aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean pe care-l huiduie. Sindicatu Aeroportului nu ne-a comunicat niciun fel de doleanţe în scris, nici măcar verbal. Am ieşit în stradă să le arătăm respectul nostru faţă de demersul lor”, a declarat Cristina Bobină, preşedintele Sindicatului Liber „Transilvania” din Consiliul Județean Cluj.


În huiduielile protestatarilor şi având în vedere că deja era trecut de ora 16.00, angajaţii Consiliului Judeţean “au rupt uşa” şi au plecat fiecare încotro.

De altfel, cu câteva ore înainte de protest, Sindicatului Liber „Transilvania” din Consiliul Județean Cluj a emis un comunicat de presă în care a precizat faptul că “funcționarii Consiliului Județean nu cedează în fața presiunii și a manifestărilor de stradă”.


“Apreciem a fi inacceptabile și contraproductive asemenea manifestări de forță menite să pună presiune pe echipa Consiliului Județean Cluj, conducere aleasă și funcționari publici ori personal contractual, deopotrivă. Nu vom ceda în niciun caz în fața unor asemenea manifestări de forță și presiuni! Deciziile se iau exclusiv cu respectarea legii și în niciun caz în stradă. Nu vom mai accepta ca funcționari publici și angajați contractuali, colegi ai noștri, să fie insultați și supuși oprobiului public pentru simplul fapt că refuză să fie părtași la acte și acțiuni pe care le consideră ilegale! Nimeni nu le poate cere, indiferent de motive și interese, să încalce legea. Nu vom mai accepta ca funcționari din Consiliul Județean, angajați onești și la locul lor, să fie huiduiți de către angajații Aeroportului în momentul în care părăsesc instituția pentru a merge acasă, fără a avea vreo vină și fără a le fi făcut vreodată ceva”, se arată în documentul citat.

O nouă rundă de proteste este programată pentru mâine.

Ultimele Stiri
abonare newsletter