Actualitate
Tânăr reţinut de poliţişti după ce a preluat un colet cu 10 kilograme de cannabis
Poliţiştii din Cluj-Napoca au prins un tânăr imediat după ce a preluat un colet cu aproximativ 10 kilograme de cannabis, care fusese transportat cu un autocar, din Spania.
Cazul a fost preluat de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Cluj şi de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, tânărul fiind reţinut pentru trafic de droguri de risc.
„La data de 1 aprilie a.c., în urma unei sesizări privind transportarea unui colet ce poate conţine substanţe interzise, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au organizat o acţiune de prindere în flagrant.
Astfel, în jurul orei 01:40, un tânăr, de 21 de ani, din Câmpia Turzii a preluatcoletul, în Cluj-Napoca,dintr-un autocar care venea din Spania, fiind imobilizat de poliţişti.
În interiorul coletului, poliţiştii au descoperit mai mulţi saci din plastic, care conţineau o substanţă vegetală de culoare verde, cu un miros puternic înţepător.
Cauza a fost preluată de către poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, iar în urma analizei celor10 kilograme de substanţe vegetale, s-a stabilit că sunt droguri, respectiv cannabis”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.
De asemenea, în cursul zilei de ieri a fost efectuată o percheziţie la domiciliul tânărului, de unde a fost ridicat un cântar electronic.
Cel în cauză a fost reţinut de către procurori pentru trafic de droguri de risc.