Actualitate

Primul film al lui Hitchcock şi un fantasy filmat la Cluj, în premieră la Weekend la Castel

Weekend la Castel, unul dintre cele mai populare programe organizate în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), oferă anul acesta publicului o întâlnire cu primul film al lui Hitchcock şi premiera peliculei "Tokyo Vampire Hotel", filmată la Cluj.

Un program amplu şi distractiv de jocuri interactive, ateliere creative şi spectacole pentru copii va face deliciul celor mici pe timp de zi, promit organizatorii TIFF, urmând ca, după lăsarea serii, împrejurimile Castelului Banffy de la Bonţida să se transforme în decorul celor mai aşteptate proiecţii şi cine-concerte ale anului.

Pe data de 26 mai, publicul TIFF va putea urmări un show-surpriză de acrobaţie aeriană, urmat de "Grădina plăcerilor" (1925), primul film oficial al regizorului Alfred Hitchcock, acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties. Weekend-ul se va încheia cu premiera "Tokyo Vampire Hotel", filmul regizorului japonez Sion Sono, inspirat de miturile autohtone şi turnat parţial în Cluj şi în salina din Turda.


Potrivit unui comunicat transmis joi, primul film semnat de faimosul regizor Alfred Hitchcock şi una dintre cele mai curajoase producţii britanice ale timpului, "Grădina plăcerilor" (The Pleasure Garden, 1925) va putea fi urmărit în premieră în România, într-o variantă recent descoperită, recuperată şi restaurată de British Film Institute (BFI).

"Thrillerul mut urmăreşte povestea amoroasă cu final neaşteptat a unei tinere, membră a unui cor londonez renumit, şi include imagini caracteristice stilului regizoral care l-a transformat pe Hitchcock într-unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istoria mondială a filmului. Debutul său regizoral - cel mai puţin cunoscut film pe care îl semnează, va fi proiectat în decorul fascinant al misteriosului Castel Banffy, acompaniat live de ansamblul Notes & Ties, care a încântat publicul TIFF în deschiderea festivalului din 2012, într-un scurt concert, pe coloana sonoră din Star Wars şi Indiana Jones", se arată în comunicat.


Ansamblul de cameră format din 13 muzicieni tineri, proveniţi din Asociaţia Notes & Ties, concertează sub bagheta dirijorului Christopher Austin, profesor la Academia Regală de Muzică şi consultantul muzical al BFI în cadrul proiectului de restaurare a filmelor regizate de Hitchcock în anii '20.

Compoziţia interpretată de ansamblul clujean a fost creată special în 2012, la cererea BFI, la scurtă vreme după restaurarea digitală a peliculei alb-negru, de către Daniel Patrick Cohen, muzicianul britanic stabilit acum în Cluj-Napoca.


"Probabil că nu întâmplător, prima coloană sonoră pe care a compus-o acesta a fost creată special pentru primul film al marelui regizor", spun organizatorii TIFF.

Invitat la TIFF în 2016, în cadrul unei ample retrospective dedicate, renumitul Sion Sono s-a îndrăgostit de legendele Transilvaniei şi de arhitectura deosebită descoperită în România. După prima vizită care l-a inspirat să scrie scenariul fantasy-ului cu vampiri, regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din "Tokyo Vampire Hotel" - o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge. Beciurile Muzeului de Artă, fostul Hotel Continental, Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului, interioarele spectaculoase ale Salinei Turda şi Castelul Corvinilor s-au transformat pentru câteva zile într-un imens platou de filmare, devenind decorul fabulos al seriei co-produse de Amazon.


În rolurile principale apar renumitele actriţe japoneze Kaho, Ami Tomite şi Lorena Koto, iar multe dintre personajele misterioase din "Tokyo Vampire Hotel" sunt interpretate de actori români, parte din echipa de producţie fiind formată din profesionişti din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Alături de Cristian Rigman, tânărul actor pe care Sion Sono l-a remarcat în programul 10 pentru Film, Elisa Pârvan şi Sandra Ducuţă, precum şi absolvenţi sau studenţi ai Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai vor putea fi urmăriţi pe marele ecran, pe 27 mai, la Bonţida.

"Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai fi avut nicio putere'', subliniază regizorul Sion Sono.


Cu o carieră care se întinde pe parcursul a trei decenii şi zeci de filme curajoase şi controversate în care abordează cu lejeritate genuri foarte diferite, copilul-teribil al cinema-ului independent japonez semnează titluri sonore proiectate în sute de festivaluri şi premiate la Berlin, Karlovy Vary sau Sundance.

Ediţia din acest a TIFF are loc între 25 mai şi 3 iunie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter