Actualitate

Ministere şi alte instituţii de stat, fără angajaţi cu dizabilităţi, deşi sunt obligate de lege. Chiar şi Agenţia pentru Egalitatea de Şanse nu are angajată nicio persoană cu handicap

Potrivit legii, firmele private şi instituţiile de stat care nu angajează persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi pot plăti compensaţii. Cifrele arată că instituţiile statului preferă să fie sancţionate decât să angajeze persoane cu dizabilităţi.

Legea 448/2006 arată că instituţiile statului, dar şi companiile private care au peste 50 de angajaţi sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilităţi într-un procent de 4% din numărul total de angajaţi. Dacă nu angajează persoane cu dizabilităţi, instituţiile de stat şi companiile private trebuie să vireze către bugetul de stat, lunar, o sumă reprezentând salariul de bază minim brut înmulţit cu numărul de locuri de muncă ce nu au fost ocupate de persoane cu handicap, potrivit Mediafax.

În urma unor interpelări făcute de deputatul PNL, Adriana Săftoiu, către ministerele din România, rezultă că în instituţiile statului sunt angajate extrem de puţine persoane cu dizabilităţi. Mai mult, sunt ministere unde nu este angajată nicio persoană cu handicap.


Conform informaţiilor primite de Adriana Săftoiu, instituţiile în care numărul persoanelor cu dizabilitaţi angajate este zero sunt următoarele: Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Ministerul Culturii, Ministerul Comunicaţiilor (care a motivat că nimeni nu s-a prezentant la concurs), Ministerul Turismului, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni sau Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Instituţiile menţionate au plătit, însă, în anul 2016, către bugetul de stat, sume cuprinse între 20.000 şi 300.000 de lei pentru că nu au angajat persoane cu dizabilităţi.


Mai mult, nici măcar instituţii precum Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse sau Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu au persoane angajate la nivelul aparatului central. Doar în ceea ce priveşte ANOFM, la nivel de teritoriu, sunt angajate doar 14 persoane.

La polul opus se află ANAF, care are un număr de 203 angajaţi la nivelul propriului aparat cât şi la unităţile subordonate. Suma virată de ANAF la bugetul de stat a fost în 2016 de peste 2,9 milioane de lei, iar suma folosită pentru achiziţionarea de servicii de la Unităţile Protejate Autorizate a fost de 813.246 de lei.


„Demersul meu l-am făcut ca să-mi dau seama care este situaţia în instituţiile statului, pentru că noi trebuie să suţinem, prin toate mijloacele, ca persoanele cu dizabilităţi să devină independente, inclusiv având un loc de muncă, generând un salariu şi să nu se sprijine doar pe ajutoarele de la stat. Instituţile publice ar putea da un exemplu şi să încurajeze angajarea persoanelor cu handicap”, a declarat Adriana Săftoiu.

Deputatul susţine că mai multe ministere spun că nu au angajat persoane cu dizabilităţi din cauza faptului că aceste persoane nu s-au prezentat la concursurile pentru ocuparea posturilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter