Actualitate

O divă absolută vine la TIFF 2018

Fanny Ardant revine în România ca invitat special al Festivalului Internţaional de Film Transilvania care are loc între 25 mai şi 3 iunie la Cluj-Napoca.

Ajuns la cea de-a 17-a ediţie, cel mai mare eveniment de film din România îi dedică artistei franceze un medalion de autor intitulat Close-up Fanny Ardant – care include două interpretări de excepţie din cele peste 100 de roluri făcute în cinema şi două dintre filmele pe care le-a regizat în prezent. În cadrul galei de închidere TIFF, Fanny Ardant va primi Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră.

În cei peste 40 de ani de carieră, Fanny Ardant a cucerit întreaga lume, jucând nu doar în Franţa, ci şi în Spania, Italia, Anglia, Germania, Israel, şi nu în ultimul rând, Hollywood.


A lucrat cu regizori importanţi precum Claude Lelouch, Michelangelo Antonioni, Sydney Pollack, Franco Zeffirelli sau Ettore Scola şi i-a avut ca parteneri pe ecran, printre alţii, pe Gerard Depardieu, Catherine Deneuve, Harrison Ford, Cate Blanchett sau Penelope Cruz.

Una dintre cele mai importante colaborări, încă de la începutul carierei, a fost cu legendarul cineast francez Francois Truffaut, care i-a devenit şi partener de viaţă.


După ce a remarcat-o în serialul TV “Les dames de la cote”, Truffaut a distribuit-o alături de Depardieu în „Femeia de alături”, care i-a adus prima nominalizare la Premiile Cesar. La doi ani distanăţ, numele actriţei se afla din nou pe lista scurtă a nominalizaţilor, de data aceasta pentru rolul secretarei-detectiv din ultimul film al lui Truffaut, “De-ar veni odată duminica!”. Această comedie noir nominalizată la Premiile Bafta, în categoria Cel mai bun film străin, va putea fi văzută şi la TIFF.

După o serie de filme de autor şi nominalizări la Premiul Cesar pentru cea mai bună actriţă, Fanny Adant câştigă trofeul pentru rolul patroanei unui bar gay din comedia-cult Pedale douce, iar popularitatea ei creşte exponenţial, filmul fiind văzut de peste 4 milioane de spectatori. Un succes impresionant de box office este şi comedia “Ridicule” pentru care în acelaşi an primeşte Premiul Lumiere. Distincţiile primite în cinema li se alătură şi un Urs de Argint la Berlin pentru prestaţia din “8 femei”.


În 2009, Fanny Ardant debutează în regie cu “Cenuşă şi sânge”, care este inclus în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes. “Cenuşă şi sânge” a fost turnat, în proporţie de 90%, în România, iar din distribuţia internaţională fac parte şi actori autohtoni, printre care Adrian Păduraru, Ion Besoiu, Răzvan Vasilescu, Tudor Istodor şi regretata Olga Tudorache. Proiecţia la TIFF îi este didicată acestei mari actriţe dipsărute anul trecut dintre noi.

Celălalt film regizat de Fanny Ardant prezentat în programul TIFF este “Diavolul lui Stalin” şi surprinde ultimele zile ale liderului sovietic, urmărind povestea unui tânăr artist angajat să realizeze un monument în onoarea acestuia. Gerard Depardieu excelează în rolul lui Stalin, redând la perfecţie amestecul de cinism, sadism şi singurătate care au marcat ultima perioadă din viaţa dictatorului, iar Ardant redă subtil acea senzaţie permanentă de ameninţare resimţită de cei din anturajul lui.


Una dintre cele mai recente şi mai temerare apariţii pe marele ecran e cea din “Lola Pater”, film lansat anul trecut la Locarno. Fanny Ardant interpretează cu o dezinvoltură care arde ecranul un transsexual care se reconciliază cu fiul său pe care l-a părăsit atunci când a decis să facă operaţie de schimbare de sex.

Ultimele Stiri
abonare newsletter