Actualitate

ONU: Peste două treimi din populaţia lumii va trăi în oraşe până în 2050

Peste două treimi (68%) din populaţia lumii va trăi în mediul urban până în anul 2050, comparativ cu 55% în prezent, iar numărul oraşelor gigant se va înmulţi în viitor, relevă un studiu al ONU făcut public miercuri la New York, conform AFP.

Previziunile arată că 2,5 miliarde de persoane ar putea ajunge să sporească populaţia din zonele urbane până în 2050. Aproape 90% din această creştere se va produce în Asia şi în Africa, precizează studiul, realizat de un departament al ONU specializat în chestiuni economice şi sociale.

Creşterea populaţiei urbane va fi concentrată în câteva ţări, indică documentul. Astfel, India, China şi Nigeria vor reprezenta împreună 35% din creşterea oraşelor între 2018 şi 2050, informează Agerpres.

Până în 2050, India va avea 416 milioane de citadini în plus, China - 255 de milioane, iar Nigeria - 189 de milioane.

Populaţia din oraşe a crescut de la 751 de milioane de persoane în 1950 la 4,2 miliarde în 2018. În ciuda unui ritm al urbanizării relativ scăzut, Asia găzduieşte 54% din citadinii din lume, urmată de Europa şi Africa, fiecare cu 13%.

Până în 2030, lumea va avea 43 de oraşe gigant, cu peste 10 milioane de locuitori fiecare.

În prezent, Tokyo este cel mai populat oraş din lume, cu 37 de milioane de locuitori, urmat de New Delhi (29 de milioane), Shanghai (26 de milioane), Ciudad de Mexico şi Sao Paolo (22 de milioane fiecare). Cairo, Mumbai, Beijing şi Dacca se apropie fiecare de 20 de milioane de locuitori.

În următorii doi ani, precizează studiul, populaţia oraşului Tokyo ar urma să scadă, în timp ce New Delhi ar urma să devină până în 2028 cel mai populat oraş din lume.

Etichete: oras onu
Ultimele Stiri
abonare newsletter