Actualitate

Compania de Drumuri, în control pe Autostrada Sebeș-Turda. Când se va da drumul la trafic?

Noul directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a vizitat vineri, în prima săptămână de la preluarea mandatului, şantierele aferente celor patru loturi ale Autostrăzii Sebeş-Turda, arată un comunicat transmis de companie.

„Loturile 3 şi 4 sunt cele mai avansate în ceea ce priveşte gradul de execuţie, urmând ca acestea să fie recepţionate în momentul în care îndeplinesc toate condiţiile impuse de prevederile contractuale”, precizează comunicatul.

CNAIR menţionează că „se fac eforturi pentru ca cele două loturi să fie recepţionate în termen cât mai scurt, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor care vizează interpretarea testelor de calitate a lucrărilor”.


„Decizia privind momentul deschiderii acestor două loturi se va lua la centru, după analiza tuturor documentelor prezentate de experţi”, arată comunicatul.

Narcis Neaga a preluat conducerea CNAIR SA din 12 mai, după ce fostul director general, Ştefan Ioniţă, a solicitat Consiliului de Administraţie să ia act de faptul că la expirarea mandatului său solicită să revină pe funcţia de director al Direcţiei Tehnice şi Calitate, deţinută anterior.


“În continuare loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda sunt pregătite să preia traficul rutier, dar ne uităm la ele ca la piese de muzeu! Autostrada între Turda și Aiud este gata, se poate circula, așa cum am spus de foarte multe ori! Însă autoritățile încă analizează, încă negociază cu antreprenorii generali și nimeni nu-și asumă responsabilitatea recepției. Deși se pare că avem stabilite datele pentru recepție - 24 mai pentru lotul 3 (Tirrena Scavi, între Aiud și Decea) și 15-16 iunie pentru lotul 4 (Porr, între Decea și Turda), nimic nu este sigur! Nimeni nu știe când se va da drumul la trafic. Orice se poate întâmpla, inclusiv să stăm cu autostrada închisă multe luni de acum înainte. Pe lotul 3 lucrările sunt la 100%, fapt recunoscut chiar și de CNAIR. Dar autoritățile încă se ceartă cu antreprenorul general pentru bănuite neconformități și nimeni nu-și asumă greșelile. Cine suferă? Noi, șoferii. Pe lotul 4 (stadiu progres 99%) sunt două puncte unde taluzul a alunecat și constructorul remediază problema. Aceste lucrări se puteau face, așa cum am explicat de zeci de ori, sub trafic, cu autostrada deschisă, în condiții de siguranță. Vorbim degeaba. Noi ne riscăm viața pe DN1.  Oare câți oameni trebuie să mai moară pe DN1 ca oficialii (i)responsabili să înțeleagă că trebuie să aplice legea în interesul cetățenilor?!”, spuneau membrii Asociației Pro Infrastructură.

abonare newsletter