Actualitate

Încă o săptămână. Autobuzele electrice vor fi puse în circulație joia viitoare

Cele 11 autobuze electrice au ajuns la Cluj-Napoca și au intrat in mai multe teste până vor fi puse în circulație. Viceprimarul Dan Tarcea spune că joia viitoare acestea vor circula pe străzi.

Tarcea spune că în aceste zile pe autobuzele electrice se montează aparatele de ticketing și sistemele de comunicare pentru a putea intra în exploatare.

“Autobuzele electrice nu au intrat încă în circulație. Sunt în probe. Astăzi, cei de la Universitatea Tehnică fac testele pentru aceste autobuze. În zilele acestea se fac teste cu cele 11 autobuze electrice, fiecare autobuz înainte de recepția finală va fi supratestat urmând ca până la sfârșitul acestei luni să le putem pune și în circulație. Joia viitoare este programat termenul să le dăm în circulație. Sper să nu apară nimic neprevăzut. Deci peste o săptămână vor fi în circulație. În acest moment se montează sistemele de ticketing, sistemele de stații. Discutăm o dată de linia 30, cred că este o linie foarte importantă, și liniile 24”, a spus joi viceprimarul Dan Tarcea.


Pe lângă cele 11 autobuze electrice cumpărate din fonduri elvețiene, municipalitatea a mai depus și un proiect european care prevede achiziția a încă 30 de astfel de mijloace de transport în comun.

Până la sfârșitul acestei luni, Compania de Transport Public va amenaja și stațiile de încărcare necesare pentru autobuzele electrice.


Directorul CTP, Liviu Neag, arată că vor fi amplasate mai multe asemenea stații, ca să poată fi introduse autobuze electrice pe cât mai multe linii din oraș.

“Suntem deja în faza finală cu amenajarea stațiilor de încărcare. Cinci vor fi în cartierul Grigorescu, la baza Donath, cinci sau șase vom avea în Aurel Vlaicu, fosta IRA, și vom mai avea și în baza de troleibuze din cartierul Gheorgheni. Autobuzele au o autonomie de o sută, o sută patru kilometri, dar nu putem merge până la epuizarea bateriei. Pentru o exploatare optimă, bateria trebuie reîncărcată când atinge undeva la două treimi gradul de descărcare. Și, bineînțeles, că vor intra, peste zi, la încărcare rapidă și peste noapte la încărcare lentă. Încărcarea rapidă durează până în zece minute, iar încărcarea lentă durează cam patru ore”, a mai spus Neag.


Preţul unui autobuz electric este de 500.000 de euro, astfel că primele 11 costă 5,5 milioane de euro. În iulie 2017, când a fost finalizată licitaţia, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, spunea că finanţarea primelor 11 autobuze este asigurată din fonduri elveţiene.

Primăria din Cluj-Napoca este astfel prima din România care achiziţionează şi pune în circulaţie autobuze electrice. Vehiculele au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wifi, cu camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter