Actualitate

Câțiva liceeni doresc să creeze o comunitate legată prin cărți

Câțiva tineri clujeni au venit cu o idee inedită pentru iubitorii de lectură, prin care intermediază întâlniri între cei care au cărți de oferit și cei care doresc să citească ceva nou.

Nouă tineri s-au gândit să profite de cât de simplu se face interacțiunea pe rețelele de socializare și să ajute oamenii din mediul virtual să se întâlnească în viața reală, prin intermediul unei cărți.

„Welcomebook” se numește proiectul unor tineri care doresc să schimbe puțin comunitatea în care trăiesc, ajutând oamenii să se cunoască prin intermediul cărților. Gândindu-se că cei pasionați de lectură investesc o grămadă de bani în cărți, cărți care apoi, de cele mai multe ori, stau degeaba în bibliotecă, au gândit un sistem prin care cât mai multe persoane să se bucure de volume interesante.


„Știm cu toții că, după ce citim o carte, oricât de mult ne-a plăcut, va rămâne uitată în bibliotecă. Așa că, ne-am dat seama că am putea combina cititul cu interacțiunea cu oameni noi foarte simplu. Am conștientizat că, atunci când oamenii au interese comune, relaționează mult mai ușor. În concluzie, ne-am gândit că am putea să creăm un sistem prin care oamenii ar împrumuta o carte pe care au citit-o și care le-a plăcut foarte mult, unui om care și-o dorește mult și nu a avut posibilitatea să și-o cumpere sau, pur și simplu, ar dori să o recitească și nu o are în biblioteca lui”, au explicat inițiatorii proiectului.

Motto-ul campaniei lor, „Share a Book, win a friend” (Împarte o carte, câștigă un prieten) ilustrează exact conceptul lor. Tinerii doresc să încurajeze prin acest sistem ca oamenii să se descopere unii pe alții, să facă schimb de idei, să vadă diferite perspective decât cele proprii și legarea unor prietenii.


În cadrul proiectului, tinerii urmează să organizeze luni un eveniment în care trei invitați vor vorbi despre impactul pe care cititul l-a avut asupra lor și despre importanța cărților în viațăa noastră. Evenimentul se numește „Schimb de cărți”, atunci este normal că fiecare dintre cel prezenți la eveniment va face cunoștință cu o carte nouă.

„Ne propunem să creăm o comunitate de cititori care să-și împrumute cărți și să discute. Ideea nu este însă aceea de a da cărțile pe care nu le vrei, ci să împrumuți o carte care ți-a plăcut și pe care ai recomanda-o și altora”, a explicat Oana Durcău, unul dintre membrii proiectului.

Cei nouă tineri sunt: Oana Durcău, Alexandra Badea, Dana Patricia, Francesca Lungu, Iarina Demian, Maria Letizia, Sonia Nagy, Tudor Tișe și Victor Mureșan și studiază la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, și Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai”.

Etichete: carti liceeni
Ultimele Stiri
abonare newsletter