Actualitate

Start-up Nation 2018: Proiectele implementate în Cluj, București şi Ilfov, depunctate

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) a publicat recent lista județelor și ponderea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în fiecare dintre acestea.

Afacerile din București și județele Cluj și Ilfov vor fi depunctate la programul Start-Up Nation, ediția a doua, dacă se păstrează proiectul de ordonanță de urgență scos în dezbatere de Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

Potrivit StartupCafe.ro,  instituția a publicat lista oficială cu ponderea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pe județe, care ar urma să determine depunctarea masivă a unor județe.


Bucureștiul are 5,99 de IMM-uri la suta de locuitori, județul Cluj are 4,23, iar Ilfov are 4,71. Astfel, firmele din Capitală și cele 2 județe vor pierde din start 15 puncte la evaluarea automată a planurilor de afaceri, lucru care, aproape sigur, le scoate din cursa pentru finanțarea de câte 200.000 de lei de la stat.

Proiectul de ordonanță de urgență de modificare a programului, pe anul 2018, prevede că județele cu mai mult de 4 IMM la suta de locuitori primesc 5 puncte la acest capitol, iar cele cu cel mult 4 IMM la suta de locuitori primesc 20 de puncte.


Potrivit noii forme a programului Start-Up Nation, ediția a doua, propuse de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, la selecția planurilor de afaceri depuse online se va aplica următorul sistem:

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.


Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte. 

După ce antreprenorii și firmele de consultanță au criticat schimbările propuse la programul Start-up Nation 2018, reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) susțin la rândul lor necesitatea implementării unor modificări și completări în cadrul procedurii de evaluare a proiectelor ce vor fi pregătite și depuse în acest an.

abonare newsletter