Actualitate

David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România: Aeroporturile trebuie dezvoltate, traficul se va dubla

În aceste zile se desfășoară la Iași cea de-a 26-a Conferință și Adunare Generală a Asociației Aeroporturilor din România.

Evenimentul, cel mai important din industria aviației civile din România, se  bucură de prezența a peste 150 de participanți - reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul aeronautic, directori generali de aeroporturi, reprezentanți ai companiilor aeriene și ai firmelor care activează în industria aviației.

Tema principală a Conferinței este Dezvoltarea Aviației Civile din România în următorul deceniu,  iar discuțiile  din cadrul evenimentului sunt grupate în 5 sesiuni de dezbateri: „Dezvoltarea aviației civile în România”, „Reglementări, tehnologii și standarde privind siguranța aviației civile”, „Provocări pentru companiile aeriene care activează pe piața din România în următorul deceniu”, „Securitatea aviației civile în România și Europa” și „Impactul noilor tehnologii asupra serviciilor aeroportuare”.


David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România, a vorbit despre necesitatea dezvoltării aeroporturilor, în contextul creșterii semnificative a traficului. Până în 2035 se estimează că numărul de pasageri pe aeroporturile din România se va dubla.

Reamintim că directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, David Ciceo, a vorbit într-un interviu acordat publicației Air Transport News despre performanțele și provocările business-ului în domeniul transportului aerian și despre obiectivele pe termen mediu și lung.


Poate cea mai importantă informație din interviu o constituie estimarea de trafic pentru următorul deceniu: dublarea numărului de pasageri la nivel național și depășirea pragului de 7milioane de călători pe an de pe Aeroportul Cluj-Napoca.

„Estimările noastre arată că traficul actual aproape se va dubla în mai puțin de 10 ani și vom deservi aproape 7 milioane de pasageri pe an până în anul 2030. Este o provocare imensă pentru noi, așa că am început deja pregătirile pentru un asemenea nivel al traficului. (...) Cele mai mari provocări sunt finanțarea pentru creșterea capacității astfel încât să putem deservi 7 milioane de pasageri anual, confruntarea cu o competiție din ce în ce mai acerbă la nivel regional, cu schimbările rapide ale mediului extern, și impactul tehnologiei asupra industriei aeroportuare”, spune David Ciceo în interviul acordat ATN.


CITEȘTE ȘI

ESTIMARE. Până în 2030, Aeroportul Cluj va deservi 7 MILIOANE DE PASAGERI PE AN!

Ultimele Stiri
abonare newsletter