Actualitate
PSD cere construcția unui spital monobloc pentru copii în Cluj-Napoca
Reprezentanții PSD Cluj au lansat o petiție online pe care clujenii pot să o semneze pentru înființarea unui spital monobloc pentru copii în municipiu.
„Necesitatea construcţiei unui nou SPITAL MONOBLOC pentru COPII, în Cluj-Napoca, se datorează faptului că, în prezent, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca îşi desfăşoară activitatea în nu mai puţin de 14 imobile din oraş, cu o distanţă medie de aproximativ 4 km între ele.
Alin Păunel Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a promis încă din primăvara lui 2016 că spitalul este o prioritate a mandatului său de preşedinte al Consiliului Judeţean, însă până acum nu s-a întreprins nimic concret în acest sens. Încă o promisiune nerealizată...
Recent, Alin Păunel Tişe a anunţat că Spitalul de Copii de pe Moților va fi modernizat și extins după ce instituţia a câștigat procesul de revendicare pentru clădirile care găzduiesc spitalul pe strada Moților şi a temporizat construcţia noului SPITAL MONOBLOC pentru COPII în Cluj-Napoca, fără să prezinte un calendar coerent în privinţa construcţiei spitalului monobloc.
Impotenţa administrativă demonstrată până acum de Executivul Consiliului Judeţean, proiectul fiind evident în impas, trebuie să înceteze. De asemenea, Alin Tişe nu trebuie să fugă de responsabilitate prin anunţul modernizării clădirii de pe Moţilor care are un grad de uzură ridicat.
Dacă lucrările la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor nu s-au terminat după o telenovelă de şapte ani iar modernizarea/reabilitarea a 720 de km de drumuri judeţene nu s-a finalizat din 2010, nu trebuie să permitem ca şi proiectul Spitalului Monobloc pentru Copii să fie abandonat! Noul SPITAL MONOBLOC pentru COPII din Cluj-Napoca trebuie construit! FIECARE SEMNĂTURĂ ESTE IMPORTANTĂ!”, au transmis reprezentanții PSD Cluj.
LINK PETITIE>>> https://www.petitieonline.com/un_nou_spital_monobloc_pentru_copii_in_cluj-napoca#form