Actualitate
Compartimente noi, pentru copii, în cadrul Spitalului de Recuperare Cluj
Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul privind aprobarea structurii organizatorice, a organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Una dintre principalele noutăți pe care le aduce hotărârea recent adoptată se referă la modificarea structurii organizatorice a spitalului, prin înființarea a două noi compartimente pentru copii în cadrul Secției Clinice Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și, respectiv, în cadrul Secției Clinice Recuperare Cardiologie.
În ceea ce privește înființarea compartimentului cu două paturi pentru copii în specialitatea Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, aceasta este justificată de faptul că patologia pediatrică în domeniu vizează intervențiile corectoare la cazurile cu malformații congenitale, traumatisme și sechele posttraumatice sau postoperatorii, medicii din cadrul Spitalului de Recuperare având expertiza și experiența necesară rezolvării acestor cazuri. De asemenea, decizia este justificată și de faptul că patologia respectivă, din întreaga regiune de Nord-Vest a țării, se adresează centrului universitar Cluj-Napoca, existând multiple situații în care intervențiile nu pot fi efectuate de către un singur medic, fiind necesară o echipă operatorie de medici în această specialitate.
De asemenea, patologia pediatrică ce a justificat înființarea compartimentului cu două paturi pentru copii în cadrul Secției Recuperare Cardiologie constă în tulburări de ritm cardiac pentru care sunt necesare studii electrofiziologice, ablații și implantări de device-uri la copii, în regiunea de Nord-Vest neexistând un alt centru care efectuează astfel de examinări și tratamente. Or, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare funcționează Laboratorul de Explorări Funcționale Cardiovasculare deservit de medici specialiști în Cardiologie Intervențională, medicii spitalului având, astfel, expertiza și experiența necesară rezolvării patologiei pediatrice.