Actualitate

Doi clujeni și-au dat demisia și au plecat „în lume” cu copilul lor. Au vizitat 24 de țări

Doi tineri părinți din Cluj care au avut curajul să renunțe la toată viața lor de dinainte pentru a avea timp să stea cu copilul lor.

Andrei era medic dentist, iar Alina avea o viață de peste 10 ani într-o corporație. Le plăcea să călătorească și înainte, însă atunci când Eric s-a născut această pasiune a devenit viața lor. Copilul i-a făcut să vadă viața dincolo de reușite financiare, evaluări de performanță sau clienți mulțumiți. Așa că în 2018 și-au început aventura în jurul lumii. Și au văzut locuri minunate prin Caraibe, America de Sud sau Asia de Sud-Est, informează life.ro.

Au ales să călătorească pentru a petrece mai mult timp cu copilul lor

Ideea de a călători în intreaga lume a încolțit treptat în mințile lor, însă au luat decizia când au ajuns la concluzia că petreceau prea puțin timp cu Eric, băiatul lor. Astfel, un copil de nici 3 ani a reușit să vadă 24 de țări.


„A fost mai degrabă o decizie la care am ajuns treptat, după multe nemulțumiri care au culminat cu Hai să lăsăm totul și să plecăm, să luăm o pauză!. După nașterea lui Eric, pe măsură ce trecea vremea, ne-am dat seama că ritmul vieții moderne permite extrem de rar să ai suficient timp petrecut cu copilul. Nu ne convenea deloc faptul că el stă mai mult cu bona decât cu noi doi, la un loc. Astfel am început sa ne gândim cum să ne reorganizam viața și prioritățile. O pauză pentru a ne detașa, departe de tot ce am făcut până atunci a venit ca cea mai bună idee”, a povestit Alina.

Pentru Andrei a fost simplu să se rupă de jobul lui, mai ales că era afacerea sa. Însă pentru Alina a fost mai dificil, ținând cont că de un deceniu lucrează într-o corporație.


„Aveam viața unei familii tinere normale dintr-un oraș mare al României (și nu numai). Andrei lucra ca medic dentist în propriul cabinet și se împărțea cu greu între cele 3 locații pe care le avea. Ca orice medic dentist, avea un program încărcat și atipic. Eu eram manager într-o multinațională, ceea ce înseamnă că lipseam zilnic peste 10 ore de acasă, asta fără a lua în considerare nevoile personale sau de familie. Tot timpul liber încercam, sa îl petrecem cu Eric, conștienți fiind că perioada copilăriei zboară foarte repede și nu că vom putea recupera niciodată aceste momente. Eu sunt partea mai conservatoare a familiei, mai puțin nonconformistă (râde). De aceea a durat ceva mai mult până să ajung să accept acest plan, deși de altfel îmi părea foarte atrăgător. Decizia a fost șocantă pentru colegii și șefii mei, cu atât mai mult pentru familie. Am avut foarte multe discuții încercând să îi convingem pe cei apropiați că nu facem o greșeală”, spune tânăra.

Bilet luat doar dus

Astfel, în luna iunie a anului trecut, au ales prima destinație. Și-au cumpărat un bilet doar dus către Bonaire, în sudul Caraibelor, unde au stat până în septembrie. În tot acel timp s-au relaxat și au pus la punct detaliile pentru următoarea călătorie.


„Pot spune că a fost cea mai bună decizie luată vreodată! Timpul petrecut în familie departe de stres și influențe externe este extrem de benefic, ne-a unit foarte mult pe toți trei. Acum discutăm și facem planuri de viitor mult mai bine decât pe vremea când eram prinși în rutina cotidiană, când abia apucam să ne vedem 1-2 ore pe zi”, mărturisește Alina.

Cu toate că Eric încă este mic și nu înțelege în totalitate ce se întâmplă în jurul său, părinții spun că a devenit mai încrezător și mai îndrăzneț, văzând că mama și tatăl său sunt alături de el în permanență.  Eric împlinește 3 ani luna aceasta și a văzut deja 24 de țări, din care 9 în Europa, până la 2 ani. Chiar dacă e mic, călătoriile îi stimulează curiozitatea.


Clujenii și-au început călătoria în sudul Caraibelor. Din septembrie, timp de trei luni, au călătorit prin America Centrală și de Sud, principalele destinații fiind Columbia, Peru, Chile și Cuba. În decembrie au trecut de cealaltă parte a globului, în Sri Lanka și Asia de Sud-Est.

 

abonare newsletter