Actualitate

Accident TERIBIL la Bobâlna. Un șofer a MURIT pe loc, iar altul este în STARE GRAVĂ

Un grav accident rutier s-a petrecut, sâmbătă dimineață, pe raza localității clujene Bobâlna.

UPDATE 

Echipele de salvatori au efectuat manevrele de descarcerare, iar echipajul SMURD a acordat primul ajutor unuia dintre şoferi, în vârstă de 26 de ani, care a fost ulterior predat unui echipaj SAJ pentru a fi transportat la spital. În cazul celui de-al doilea şofer, în vârstă de 50 de ani, echipa medicală nu a putut face decât să declare decesul.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii IPJ Cluj, din primele cercetări reiese că accidentul s-ar fi petrecut pe fondul neadaptării vitezei. Şoferul unuia dintre autoturisme a intrat într-o curbă şi s-a izbit de o altă maşină care circula regulamentar, ulterior ambele maşini ajungând în decor. Şoferul care a provocat accidentul a ajuns la spital, iar celălalt a decedat. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili condiţiile în care s-a petrecut accidentul.


ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit ISU Cluj, două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident teribil petrecut la Bobâlna, sâmbătă dimineața, în jurul orei 07:30. Astfel, o autospecială și un echipaj SMURD din Detașamentul de Pompieri Dej, respectiv două echipaje SAJ au ajuns în scurt timp la fața locului pentru a ajuta cele două persoane.

„Au fost efectuate manevre de descarcerare pentru șoferii celor două autoturisme de către pompierii ajunși la locul accidentului. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor unuia dintre șoferii descarcerați, în vârstă de 26 de ani, care a fost predat ulterior unui echipaj medical SAJ și transportat la spital. Din păcate, a fost declarat decesul celui de-al doilea șofer de către medicul SAJ sosit la locul evenimentului”, transmit reprezentanții ISU Cluj. Din primele informații reseie că victima era un bărbat de circa 50 de ani, aflat la volanul mașinii roșii din imagine.

Etichete: mort accident bobalna
Ultimele Stiri
abonare newsletter