Actualitate

Românii s-au săturat: zeci de mii de cetățeni cer de URGENȚĂ un sistem de vot modern

Peste 65.000 de români au semnat o petiție prin care solicită Parlamentului să adopte de urgență o lege cadru prin care să reglementeze votul prin corespondență și/sau electronic.

Petiția a fost inițiată de comunitatea Declic, care va notifica oficial partidele parlamentare în legătură cu solicitarea cetățenilor. În cadrul petiției, semnatarii cer vot prin corespondență și/sau electronic, pentru toate tipurile de scrutin, atât pentru românii din străinătate, cât și pentru cei care locuiesc în țară.

„În prezent, nu avem cadru legal pentru votul prin corespondență nici pentru prezidențialele din 2019, nici pentru parlamentarele din 2020. Mai este foarte puțin timp și, dacă Parlamentul nu ia rapid măsuri, vor fi aceleași cozi umilitoare și la aceste alegeri”, a declarat Ana Racheleanu, campaigner Declic.


Ca să fie aplicată încă de la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, o lege a votului prin corespondență și/sau electronic trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial nu mai târziu de 1 octombrie 2019.

„Mii de români din străinătate au fost împiedicați să își exercite un drept fundamental, acela de a vota. Pentru ca aceste umilințe să nu se mai repete, este absolut necesară o lege unitară, care să permită votul prin corespondență și/sau electronic pentru toate tipurile de scrutine”, a adăugat Ana Racheleanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter