Actualitate

Baza sportivă „La terenuri” a primit aprobare. Peste 40.000 de mănăștureni se vor putea bucura de activități sportive

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru viitoarea bază sportivă și de agrement “La Terenuri” din cartierul Mănăștur a fost aprobat, luni după masa.

Proiectul pentru reamenajarea zonei „La Terenuri” din cartierul Mănăștur - după modelul Bazei sportive Gheorgheni - cuprinde o suprafață de aproximativ 4 ha.

„Ia în calcul în primul rând nevoile persoanelor care locuiesc în cartier, pe baza dezbaterilor și discuțiilor publice avute până acum de primărie, alături de societatea civilă, experți și cetățeni”, a explicat Emil Boc.


În ceea ce privește etapele viitoare, urmează obținerea avizelor pentru documentația P.U.Z., aprobarea Studiului de fezabilitate și a Planului Urbanistic Zonal în Consiliul Local, procedurile de expropiere, licitația și executarea lucrării.

„Ca urmare a intervențiilor și recomandărilor venite din partea publicului participant, Primăria va organiza pe viitor și alte dezbateri publice cu privire la zonele adiacente. Municipalitatea va ține cont de nevoile cetățenilor și va informa publicul clujean cu privire la progresul acestui obiectiv de investiție foarte important pentru întreg orașul”, au transmis reprezentanții locali.


 

Cea mai mare parte a zonei de agrement va fi alocată aleilor pietonale și zonelor sportive, acestea din urmă fiind singurele care vor fi și împrejmuite cu gard.


Aici va fi amenajată o pistă de alergare, dar și terenuri de mini-fotbal, volei, baschet sau fitness, conform proiectanților.

Planurile de amenajare a viitoarei baze sportive, care va ocupa o suprafață de peste 4 hectare, ar urma să fie finalizate până în 1 cotombrie. Acestea au fost prezentate în cadrul unei dezbateri publice, iar locuitorii au venit și cu sugestii.


În principal, s-a propus acces la cinematograful Dacia și acces la pădure, chiar și construcția unui bazin de înot.

Facilități ale bazei sportive

includ următoarele facilități:


- zone de joacă sigure pentru copii;

- terenuri cu acces liber, terenuri cu rezervare prealabilă, terenuri cu nocturnă;

- terenuri pentru tenis de câmp, volei, terenuri sintetice de mini fotbal, padel, terenuri de „futnet” (tenis cu piciorul), amenajări pentru biciclete, piste de alergare, variate terenuri sintetice –  baschet, tenis de masă etc;

- skatepark;

- mese de șah, amenajări cu aparate fitness;

- zone de escaladă cu aparate și echipamente pentru amatori;

- zonă cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice dedicate seniorilor, o zonă cu aparate și echipamente pentru parkour, diferite jocuri și trasee pentru copii de toate vârstele;

- amfiteatru în aer liber, cu posibilitatea amenajării unui patinoar pe perioada sezonului rece;

- funcțiuni de alimentație publică;

- funcţiuni de interes public și funcțiuni administrative (birouri administrative, depozite unelte și utilaje întreținere, grupuri sanitare pentru public, vestiare și grupuri sanitare pentru personal, punct de prim ajutor);

- zone noi pentru pietoni și bicicliști,

- căi de acces modernizate astfel încât să existe conectivitate sporită cu zonele adiacente;

- wi-fi gratuit și supraveghere video.

 

abonare newsletter