Actualitate

Începe lărgirea de pe Bună Ziua, companiile de apă și gaz intervin în câteva zone importante

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea a dezvăluit că mai multe străzi din oraș suferă în această perioadă diverse lucrări de modernizare.

Astfel, viceprimarul anunță că, începând cu luna iulie, utilajele vor intra și pe strada Bună Ziua. Municipalitatea va avea toate documentațiile necesare, susține Tarcea, astfel încât lucrările vor putea primi undă verde. Lucrările de lărgire a străzii vor dura un an și vor costa circa 4,2 milioane de euro.

„Vom începe din luna iulie și lucrările pe strada Bună Ziua, vom reuși să avem toate documentațiile necesare. De asemenea, strada Barbu Ștefănescu Delavrancea este aproape finalizată, cred că săptămâna următoare RADP va termina lucrările. Acolo au intervenit și cei de la companiile de apă și gaz, am reușit să alocăm bani împreună astfel încât să nu mai fie necesare intervenții în următoarea perioadă pe acea stradă”, a precizat Tarcea, la Radio Cluj.


Acesta a explicat că sunt derulate lucrări și pe strada Cuza Vodă, acolo unde compania de apă încearcă de peste o săptămână și jumătate să schimbe vechea conductă de apă. De asemenea, compania de gaz va interveni pe strada Ion Creangă pentru a înlocui branșamentele.

O situație similară este și pe strada Câmpului, acolo unde, pe tronsonul dintre sensurile giratorii de la Islazului, respectiv Calea Mănăștur, de circa trei săptămâni compania de apă schimbă branșamentele. Sunt 24 în total și se poate lucra doar pe timp de noapte pentru a nu afecta circulația, ritmul de lucru fiind de un branșament schimbat pe noapte. În schimb, lucrările pe Bld. Nicolae Titulescu sunt pe ultima sută de metri, spune Tarcea.


„Bld. Nicolae Titulescu este finalizat, mai trebuie doar lucrările de marcaj. Acestea pot fi aplicate după o perioadă de cel puțin 21 de zile, cu bicomponent, trebuie să se închidă porii din asfalt”, a punctat viceprimarul, dezvăluind că, începând cu luna iulie, se va trece la implementarea sensurilor unice din cartierul Gheorgheni. Peste 500 de locuri de parcare – cu abonament și cu plată – vor fi puse la dispoziția clujenilor odată cu reconfigurarea traficului în zonă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter