Actualitate

Rupți de lume, sătenii din Vâlcelele pun tunurile pe Consiliul Județean: „Mașina care colectează laptele nu mai ajunge la noi!”

În apropierea dealului Bobâlna nu există industrie, așa că localnicii sunt obligați să își câștige existența din agricultură. Drumurile care duc către sărăcie, „opera” Consiliului Județean Cluj!

Rupți de lume, sătenii din Vâlcelele își strigă disperarea: „Mașina care colectează laptele nu mai ajunge la noi!” Rupți de lume, sătenii din Vâlcelele își strigă disperarea: „Mașina care colectează laptele nu mai ajunge la noi!”

Oamenii din satul Vâlcelele cresc bovine și obișnuiau să vândă laptele către centrele de colectare, obținând astfel un venit pentru a-și ușura cât de cât traiul. Cei din Comunitatea Vâlcelele – Bobâlna spun „obișnuiau” la timpul trecut pentru că, de ceva vreme, mașina care colecta laptele nu mai ajunge în sat, din cauza stării dezastruoase a DJ 109B.

Oamenii au în continuare lapte de vândut, dar nu mai preia nimeni produsul sătenilor, se plâng aceștia. Localnicii susțin că autoritățile județene închid ochii la aceste probleme, iar cei puțini care se mai străduiesc să facă ceva prin muncă onestă repetă „infernul lui Sisif, tot împingând bolovanul la deal, spre a fi răsturnați cu totul, înapoi spre sărăcie”. De către „olimpienii” care „conduc” județul Cluj – cei învinovățiți de săteni pentru condițiile precare.


„Localnicii se străduiesc în continuare, sperând că vor reuși să obțină ceva prin muncă onestă, dar Consiliul Județean Cluj le zădărnicește, zi de zi, orice fel de efort, prin nepăsare, ignoranță și dezinteres. V-am avertizat încă de la sfârșitul iernii asupra consecințelor dramatice pe care le poate genera starea acestui drum, iar necolectarea laptelui este un prim exemplu. Urmează probabil ca unitățile de intervenție rapidă să nu mai poată acționa terestru, în caz de urgență. Singura speranță va fi o intervenție de sus, atât la propriu cât și la figurat”, se arată într-un text dezolant de pe pagina de Facebook a Comunității Vâlcelele – Bobâlna.


Locul în care s-a născut primul primar român al Clujului, rupt de civilizație

În luna februarie a acestui an, Monitorul de Cluj semnala că, deși se poate mândri cu un nume important din istoria modernă a Clujului, satul Vâlcelele este rupt de lume. Și atunci, disperați de starea execrabilă a șoselei care duce în satul lor, locuitorii micuței localități din comuna Bobâlna băteau obrazul forului județean condus de Alin Tișe.

Vă reamintim că în satul Vâlcelele s-a născut Iulian Pop, primul primar de origine română al municipiului Cluj-Napoca. În timpul mandatului lui Iulian Pop (19 ianuarie 1919 – 13 aprilie 1923) a fost deschisă „Universitatea Daciei Superioare” – actuala Universitate „Babeș-Bolyai” și tot atunci a fost introdus gazul metan în orașul de pe malul Someșului Mic. Cu toate acestea, amintirea sa este „onorată” cu un drum județean impracticabil, localnicii distrugându-și mașinile în craterele uriașe formate pe carosabil.


În vara anului trecut, reprezentanții Consiliului Județean Cluj anunțau lucrări de reabilitare și modernizare și pe o porțiune a DJ 109B, dar între localitățile Fundătura și Corneşti. După doar câteva luni, drumul s-a surpat, deputatul PSD Horia Nasra atrăgând atenția asupra faptului că forul județean cheltuie inutil banii clujenilor pentru lucrări de mântuială. Nici vorbă ca asfaltul să ajungă până la Vâlcelele, iar sătenii fac haz de necaz cu un clip amuzant, în care mai mulți bivoli se scaldă în noroi și poartă o „discuție”. „Crezi că mai repară Consiliul Județean Cluj drumul?” – „Eu unul nu prea cred!” – „Hmmm... înseamnă că la anul ne bălăcim în noroi chiar în drum!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter