Actualitate

Încă 2 zile și începe Electric Castle! Tot ce trebuie să știi despre ediția din acest an

Cu peste 300.000 de metri pătrați amenajați de la zero pentru a deveni spațiul experiențelor de top în muzică, arte, fashion, sport și entertaiment, Electric Castle urmează să-și deschidă porțile miercuri, 17 iulie, ora 14:00, pentru cea de-a 7 ediție.

Cu un minim de timp alocat în cele 2 zile rămase, zecile de mii de participanți pot să rezolve on sau offline aproape toate detaliile logistice, de la transport și până la pregătirea bugetului, astfel ca odată intrați în festival să se poată dedica exclusiv distracției.

Accesoriul preferat al următoarelor zile, brățara de festival poate fi ridicată chiar și astăzi, în cele două puncte speciale deschise, în Iulius Mall și Cluj Arena, până la sfârșitul zilei, ceea ce va asigura prioritate atât la îmbarcarea în autobuze, cât și la intrarea în festival.


Cei care nu reușesc să profite de acest pre-start, o vor face direct la porțile de acces din Bonțida, cu un detaliu foarte important de reținut: orice bilet trebuie să fie nominal și să conțină o adresă, indiferent de formatul (electronic sau printat) sau modalitatea în care a fost obținut. Accesul minorilor în festival este gratuit până la 12 ani, însă doar cu însoțitor până la 15 ani. Tinerii între 16 și 18 ani vor trebui să prezinte acordul părinților înainte de a-și ridica brățara.

Dintre diversele variante existente pentru a ajunge în festival, organizatorii recomandă fie linia specială de autobuze, fie trenurile, un mod de a evita aglomerarea traseului rutier deloc generos între Cluj Napoca și Bonțida. Autobuzele vor circula non stop, începând cu miercuri, ora 8:00, biletele putând fi deja cumpărate online sau direct cu brățara de la autobuze. Toate trenurile care tranzitează Bonțida vor opri în halta satului, la distanță de aproximativ o oră între ele pe perioada zilei, orarul în detaliu existând inclusiv pe site-ul festivalului.


Mașina personală rămâne o alternativă, peste 5.000 de locuri de parcare sunt pregătite în aria festivalului, însă organizatorii o recomandă doar celor care știu că au mai puține drumuri de făcut sau celor generoși, care o vor împărți cu prietenii. Biletele de parcare e mai bine să fie achiziționate online pentru a salva timp și bani.

Electric Castle este, de ani buni, un festival în care banii cash pot fi folosiți doar la încărcarea brățării. Chiar dacă în festival vor exista suficiente puncte de top up, cel mai simplu e ca operațiunea de transfer a banilor pe brățară să fie efectuată online, din contul individual al fiecărui participant; va ajuta mult și la returnarea eventualelor sume rămase necheltuite.


Cu puțin simț practic, bagajele pot fi foarte ușoare, supermarketul va fi deschis în aria festivalului, oferind tot ce e necesar. Ținutele extravagante pot fi asumate chiar și de cei care vor ocupa cele 17.000 de locuri din campinguri, landromatele disponibile promite un refresh imediat pentru orice tip de haine. Pentru cei care petrec mai putin timp în festival, există zona de lockers unde pot fi depozitate bunuri, de preferabil pe o perioadă mai scurtă.

Zonele de food court au fost extinse odată cu această ediție, atât în festival, cât și în campinguri, care au propriile zone de lounge. Gusturile sunt respectate în diversitatea lor, cu oferte pe măsură, indiferent de regimul vegan, vegetarian sau foarte proteic adoptat.


0740.221.022 – numărul Safety Line pentru ediția din acest an. Politica Zero Toleranță la orice tip agresiune începe cu modul în care decidem cu toții că nu ignorăm situații ce pot degenera și solicităm intervenția echipelor speciale de security. Linia va funcționa non stop.

Ultimele Stiri
abonare newsletter