Actualitate

Vine iar CĂLDURA! Temperaturi de 30 de grade săptămâna viitoare

Meteorologii anunță că vara își va reintra în drepturi și pe sfârșitul săptămânii ne putem aștepta la temperaturi de până la 30 de grade.

Regimul termic pentru următoarele două săptămâni (15 - 28 iulie) va fi unul oscilant, cu o încălzire semnificativă de la jumătatea primei săptămâni şi temperaturi de 31 - 32 de grade Celsius, respectiv o uşoară răcire a vremii în timpul celei de-a doua săptămâni şi fenomene de instabilitate atmosferică după data de 22 iulie, reiese din prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Transilvania, valorile termice vor creşte de la o zi la alta până în data de 22 iulie, cu medii ale maximelor ce vor porni de la 20 - 21 de grade şi vor urca spre 29 - 30 de grade, iar în a doua săptămână se vor păstra, în general, în jurul aceloraşi valori. Nopţile vor fi reci în prima săptămână, cu minime termice, în medie, între 10 şi 12 grade, după care vor marca o creştere la valori de 14 - 16 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala aproape în fiecare după-amiază, dar cu precădere în intervalul 23 - 28 iulie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter