Actualitate

Tișe, de câte ori te poți răzgândi în 7 zile?

Nu mai e nicio noutate că, de 8 ani, lună de lună, Consiliul Județean Cluj “amenință” cu închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât. Dar, de această data, asistăm la un nou record. În doar 7 zile, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a trecut de la “închiderea rampei de deșeuri de la Pata Rât se apropie de final” la “Agenția de Mediu întârzie închiderea rampei de la Pata Rât”. Reamintim că închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât a ajuns o afacere de zeci de milioane de euro.

În 23 iulie, într-un comunicat de presă, Consiliul Județean Cluj “aducea la cunoștința opiniei publice” faptul că “lucrările de închidere și ecologizare a depozitului de deșeuri neconform de la Pata Rât se apropie de final”.

“Astfel, în prezent, se lucrează intens la impermeabilizarea depozitului, prin așternerea membranelor textile. Cele trei membrane geocompozite ce impermeabilizează depozitul față de apele provenite din precipitații vor fi acoperite cu stratul de pământ cu o grosime de 85 de cm, respectiv cu cel de sol vegetal cu o grosime de 15 cm. În paralel, proiectul de consolidare a corpului depozitului afectat de alunecări este aproape finalizat, zidul de sprijin urmând a fi terminat până la sfârșitul acestei săptămâni (n.red. săptămâna trecută). Stabilizarea depozitului Pata Rât a constat în realizarea unui zid de sprijin din beton armat în lungime de 700 de metri, fundat pe două șiruri paralele și alternative de piloți de 10 metri adâncime”, arăta Consiliul Județean.


La o săptămână după, același Alin Tișe acuză, tot printr-un comunicat de presă, că “directorul politic al Agenției de Mediu Cluj, Liana Mureșan, sabotează proiectele Consiliului Județean”.

“PSD, prin directorul politic instalat la Agenția Județeană de Mediu, Liana Mureșan, sabotează proiectele județului Cluj. În luna martie, Consiliul Județean a depus documentația pentru revizuirea acordului de mediu privind închiderea rampei de la Pata Rât, iar până astăzi, final de luna iulie, proiectul nu a fost pus pe ordinea de zi a AJM. Directorul numit politic de PSD încearcă din răsputeri să blocheze/să întârzie închiderea rampei de la Pata Rât și finalizarea CMID. Fără temei legal, interpretând abuziv legea, pentru a doua oară în ultimul an, acești politruci sinecuriști sunt preocupați doar să blocheze proiectele Clujului. Solicit public acestei doamne să demisioneze în regim de urgență. În caz contrar, vom depune plângere penală împotriva directorului sinecurist PSD pentru aceste tergiversări ilegale, care produc blocaje și daune clujenilor”, a tunat și fulgerat marți, 30 iulie, Tișe.


Tișe: rampa de gunoi de la Pata Rât se închide în martie 2020

La începutul acestui an, într-o postare pe Facebook, Alin Tişe spunea că în luna martie 2020 se vor finaliza lucrările de închiderea a rampei de la Pata Rât, iar după 70 ani de utilizare de către clujeni, vechiul depozit de la Pata Rât “va deveni un deal înverzit”.


Rampa de gunoi de la Pata Rât se tot închide de pe vremea lui Tişe, Uioreanu, Vakar, Seplecan, Mânzat...din nou Tişe

În 2011, când Consiliul Judeţean anunţa pentru prima dată că începe lucrările la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) se vorbea despre închiderea rampelor de gunoi neconforme din judeţ. Atunci, preşedintele instituţiei era Alin Tişe.


În 2014, Consiliul Judeţean anunţa că lucrările la CMID se vor finaliza în decembrie 2015, iar închiderea şi ecologizarea celor şase depozite de deşeuri neconforme din judeţul Cluj, respectiv Pata Rât, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii, era estimată a se finaliza în decembrie 2015. La acea vreme, Horea Uioreanu, preşedintele de atunci a Consiliului Judeţean, era arestat preventiv pentru fapte de corupţie, iar conducerea instituţiei era asigurată de Vakar Istvan.

În 2015, Consiliul Judeţean sub conducerea lui Mihai Seplecan anunţă, din nou, închiderea Pata Rât, prin predarea amplasamentului firmei Nord Conforest.


În noul mandat, Alin Tişe a anunţat lună de lună că închide Pata Rât, după ce forul județean a suplimentat (la limita legii) de două ori contractul pentru închiderea rampei de gunoi.

În ianuarie 2017, instituția condusă de Alin Tișe se lăuda că a emis autorizaţiile de construire în vederea executării lucrărilor de închidere agropii de gunoi de la Pata Rât contra sumei de 23,3 milioane lei, iar două luni mai târziu, în martie 2017, valoarea totală a lucrărilor de închidere a celor patru gropi (Pata Rât, Turda, Gherla, Huedin) a ajuns la 33,2 milioane lei. Consiliului Judeţean a recunoscut că această sumă cuprinde şi suplimentările acordate firmei Nord Conforest, cea care se ocupă de închiderea rampei de gunoi.

PSD Cluj: Fiolă și test antidrog la Consiliul Județean Cluj!

După atacul lui Tișe la adresa directorului Agenției de Mediu, PSD Cluj a reacționat dur: “Inepția comunicată de Consiliul Județean Cluj îmi confirmă faptul că în instituție, unii lideri fie sunt sub influența narcoticelor, fie sunt turmentați... Îi invit pe această cale să nu mai facă afirmații legate de PSD și să nu-și mai ascundă impotență administrativă prin atacuri puerile”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter