Actualitate
Razie a polițiștilor clujeni: sute de persoane legitimate, sancțiuni, doi infractori reținuți
Polițiștii clujeni au efectuat, miercuri, o razie de amploare pe raza municipiului Câmpia Turzii.
Razie a polițiștilor clujeni: sute de persoane legitimate, zeci de sancțiuni, doi infractori reținuțiPotrivit IPJ Cluj, la data 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite, identificarea participanților la trafic care nu respectă prevederile legale și responsabilizarea acestora.
Astfel, circa 50 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în sisem integrat pentru menținerea unui climat de siguranță. În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost controlați 31 de producători agricoli și 22 de persoane fizice autorizate.
Au fost depistate două persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, acestea fiind conduse la sediul unității de poliție. Printre altele, a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din Câmpia Turzii, cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea, au fost controlate 160 de autovehicule și s-au efectuat 48 de testări cu aparatul alcooltest.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, pentru nerespectarea Legii 61/1991, a OG 97/2005 și a Legii 61/1991 au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului și depășire neregulamentară.