Actualitate

DNA anchetează un jaf la drumul mare la DRDP Cluj

Sub pretextul că va fac un drum experimental, oficialii de la DRDP Cluj și-au făcut de cap cu bugetul public.

Mai mulți ingineri de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, instituție subordonată Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră, au fost chemați la audieri pentru a da explicații în legătură cu achizițiile ilegale de balast și asfalt, pentru repararea Drumului Național 18 B.

Potrivit unor surse judiciare, construcția a demarat fără a exista autorizație de construire și proiect autorizat de CNAIR, fapt pentru care orice achiziție de materiale de construire a fost ilegală. În cursul lunii iunie 2019, Inspectoratul de Stat în Construcții a oprit lucrările la acest drum national, scrie evz.ro.


Cu toate astea, susțin sursele judiciare achizițiile au fost efectuate, la dosar existând mai multe probe, inclusiv documente financiar contabile de la DRDP Cluj, care indică achizițiile ilegale de materiale de construire.

Surse judiciare din interiorul DNA Cluj susțin că prejudiciul se ridică la peste cinci milioane de euro. Două dintre contractele investigate se referă la achiziția unor produse de balastieră, în sumă totală de 2,55 milioane lei.


Deși, la momentul achiziției inginerul șef al DRDP Cluj, Vasile Sabău și directorul economic, Aneta Vișan au atras atenția asupra ilegalității încheierii acestor contracte, achiziția a fost parafată de fostul director DRDP Cluj, inginerul Radu Băruță, și directorul adjunct Ioan Crișan. Revenind la achizițiile de pietriș, mai exact produse de balastieră, contractele au fost încheiate cu societatea Avimi SRL din Brăila. Aceasta societate s-a angajat să aducă produsele de balastieră la Baia Mare și la Oradea.

Procurorii DNA mai investighează și modul în care a fost achiziționat asfaltul așternut pe DN 18B, acesta având grosimi diferite, dar mai mici decât normativele în materie.


Au refuzat să semneze și au fost dați afară

Inginerul șef Sabău și directorul economic Vișan au refuzat să semneze actele de achiziție, drept urmare, spun sursele DNA, au fost puși de superiori să întocmească note explicative.


La scurt timp, directorul economic Aneta Vișan a fost dată afară din funcție de șefii CNAIR , în timp ce inginerul șef a fost trecut pe linie moartă. ”Nu se impune achiziționarea materialului înainte de a avea o evaluare și un proiect tehnic pentru a putea stabili cantitatea necesară pentru execuția lucrării. De asemenea, neavând un proiect tehnic, nu se poate stabili tipul de material necesar pentru lucrarea și nici cantitatea necesară, acestea putând reieși doar în urma elaborării unei rețete și a unui calcul de dimensionare”, a scris inginerul șef Sabău, pe un document care se află la DNA.

Directorul economic al DRDP Cluj, Aneta Vișan este și mai categorică. Pe referatul de achiziție a scris: ”proiectul avizat de lucrări privind reciclarea în S1, și a devizului de lucrări care să justifice achiziția, cantitatea specificată în anexă, a rețetelor care să includă acest tip de material, nu se justifică achiziția cantităților de balast care ar duce la crearea de stocuri neeconomice și imobilizarea de fonduri fără justificare economică – refuz semnarea”. Pe contractul de achiziție a balastului, Aneta Vișan a scris că refuză semnarea.


Între timp, Aneta Vișan a fost repusă în funcție după ce Curtea de Apel Iași a obligat CNAIR să facă acest lucru, constatând că demiterea a fost abuzivă.

Oficialii CNAIR susțin că pe DN18B s-au petrecut lucruri ciudate. ”A fost vorba despre un drum experimentat, care nu putea avea o lungime mai mare de 200 de metri, ori acolo, la Cluj, s-au făcut lucrări pe 20 de kilometri. Este datoria organelor de anchetă să stabilească ce s-a întâmplat cu aceste achiziții”, spune un oficial al CNAIR.

Ultimele Stiri
abonare newsletter