Actualitate

Bandă dedicată pentru autobuze pe Calea Turzii? “Nu ne jucăm cu jumătăți de măsură”

După Florești - Mărăști, primarul Emil Boc vrea să introducă benzile dedicate mijloacelor de transport în comun din Zorilor până în centrul orașului.

“Este în analiză această bandă. Este prioritatea doi, după axa est-vest. Dar atenție, nu numai pe Observator. Intenția este să avem o bandă inclusiv pe Calea Turzii, pe interval orar. Degeaba faci pe 2 kilometri și te-ai blocat pe Turzii. Nu faci nimic. Gândim pe toată axa Zorilor, până în centru. Să ai coborârea Turzii, pe interval, pentru autobuze. Nu vom juca doar cu jumătăți de măsură, că atunci nu poți să încurajezi și să aibă oamenii încredere în transportul public", a explicat edilul Emil Boc.

Primarul Emil Boc propune implementarea benzilor dedicate pentru mijloacele de transport în comun dincolo de limitele orașului, până în Florești. Dacă se va implementa, banda ar urma să se termine în Mărăști și va funcționa pe intervale orare. Reamintim că în prezent, patru benzi şi o aşa zisă mini-centură nu sunt suficiente pentru descongestionarea traficului între Cluj şi Floreşti.


“Mandatul specialiștilor este să testeze, în această perioadă de toamnă, virtual deocamdată, înainte de a implementa ca proiect pilot, un transport public, pe interval orar, din Florești până la podul Ira. Bandă dedicată, pe interval orar. Nu este ușor, am înțeles de la ei că sunt complicații, foarte multe probleme cu străzile care intră și ies din axa est – vest a Clujului, dar mandatul este acesta: să finalizeze simulările pe care le au de făcut, să îmi spună ce măsuri ce trebuie luate și să se implementeze această măsură de circulație, pe care o consider extrem de utilă pentru ce înseamnă diminuarea aglomerației de trafic în oraș”, a mai spus primarul.

2016 a fost primul an în care municipalitatea a implementat benzile dedicate transportului în comun din Piața Cipariu până la Catedrala Ortodoxă din Piața Avram Iancu. Cu această ocazie, s-au desființat parcările din fața Curții de Apel Cluj, partea carosabilă fiind lărgită astfel încât să se asigure, pe lângă banda dedicată transportului în comun, două benzi pentru virajul la dreapta pe Calea Dorobanților și 2 benzi pentru circulația pe direcția înainte spre Bulevardul 21 Decembrie 1989.


Proiectul a continuat, un an mai târziu, cu realizarea acestor benzi între Bulevardul 21 decembrie 1989 și strada Memorandumului.

Bandă dedicată pentru autobuze Florești-Cluj? Haos în trafic sau soluție să renunți la mașină?


Primarul Emil Boc spune că viziunea sa sunt benzile dedicate de la intrarea în Cluj-Napoca, inclusiv din Florești.

“Pe Moților eu am cerut să mi se prezinte soluții integrate, nu doar punctuale, nu să rezolve un sector de 800 de metri. Nu rezolvi problema încurajării transportului public și descurajării utilizării mașinii doar cu un tronson de 800 de metri. Ambiția, nu ambiția, viziunea pe care am propus-o este ca de la intrarea în Cluj-Napoca, din Florești chiar, până în Mărăști, să avem linii dedicate. Ni se spune că nu se poate permanent pe un anumit tronson. Atunci am cerut intervale orare în care să putem avea linii dedicate dimineața și după amiaza spre seară pentru a încuraja transportul în comun și să extindem în alte zone aceste linii dedicate”, a punctat primarul Emil Boc, marți dimineața, la un post de radio.


Boc spune că benzile dedicate implementate în Gheorgheni și-au atins scopul.

“În Gheorgheni, ne arată că suntem pe o direcție corectă. Viteza de circulație a crescut, s-au scurtat timpii de deplasare pentru cetățeni, se ajung mult mai repede din Gheorgheni până pe Memorandumului și se poate circula într-o manieră fluidă cu autobuzul. Evident, cine dorește să folosească mașina poate să o folosească în continuare, dar își asumă anumite riscuri suplimentare în materie de timp petrecut în trafic. La fel vrem să facem și pe celelalte axe principale. După părerea mea, soluția alternativă la mașină trebuie să fie una coerentă printr-un sistem de transport în comun coerent, benzi dedicate și care să ofere confort cetățeanului. O mașină în trafic ocupă locul a 20 de cetățeni care stau în autobuz”, a mai spus edilul Clujului.


Cum ar funcționa banda dedicată Florești-Mărăști?

“Am cerut soluții inclusiv pe interval orar, care ar fi prima etapă spre o implementare definitivă a benzilor dedicate. Soluția mea este de la intrarea în Cluj, din Florești dacă se poate, aici trebuie să avem o discuție cu Drumurile Naționale, domnul prefect s-a oferit și mi-a arătat sprijinul pentru o asemenea măsură, pentru a putea gândi o bandă dedicată și ea să fie continuată pe intervale orare până în Mărăști pentru a avea un circuit coerent. Am dat în studiu și alte zone ale orașului de maximă aglomerație. Vin autobuzele electrice, sunt 41 de autobuze deja în dotarea CTP-ului, intră imediat în circulație toate 41, vom mai primi troleibuze, flota nouă pe care o achiziționăm să fie utilizată pentru a spori confortul clujenilor calitativ și în materie de fluență și rapiditate”, a mai spus Boc.

Reamintim că în 2013, primarul Emil Boc vorbea despre o linie de tramvai care să facă legătura între municipiu şi Florești.

Conform datelor înregistrate, pe intrarea vestică din oraș (Calea Florești, la vest de nodul N) se înregistrează în fiecare zi lucrătoare 58.660 de vehicule (adică mai mult decât au fost înregistrate la ultimul recensământ național de circulație pe cea mai aglomerată intrare din București: DN 1 dinspre Otopeni = 54.135).

Ultimele Stiri
abonare newsletter