Actualitate

Cenușăreasa revine pe scena Teatrului „Puck”

Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Ciobănașul cu ochi de stele"/„A csillagszemű juhász", după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila.

A fost odată un rege care dădea porunci destul de nechibzuite. Tot atunci trăia și un ciobănaș care pur și simplu nu îndeplinea aceste porunci. Iar în momente de acest gen, situația trebuie confruntată. Dar oare cum o putem confrunta? Putem privi în ochii celui care tocmai deoache fără să amețim? Doar privirea fetei craiului îi umbrește, cât pentru o clipă, dar numai pentru ca după aceea să se uite unul la altul cu o privire și mai curată. Lumea e bună câtă vreme căile vieții sunt ghidate de astfel de ochi de stele.

Regia și scenariul sunt semnate de Szabó Attila, muzica de Csernák Zoltán Samu, iar păpușile, costumele și decorul de Miareczky Edit. Asistent de regie: Réka László.


Asistent scenografie: Urbán Nikolett. Coregrafie: Fosztó András. Distribuția este alcătuită din Domokos Szabolcs, Urmánczi Jenő, Erdei Emese, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Bondár Tibor și Kötő Áron.

Vârsta minimă recomandată este de patru ani. Spectacolul se joacă în limba maghiară.


De asemenea, spectacolul „Cenușăreasa", după Frații Grimm, în regia lui Aureliu Manea, va fi prezentat la Teatrul de Păpuși „Puck" din Cluj-Napoca duminică, 20 octombrie, de la orele 11 și 12.30.

Spectacolul „Cenușăreasa" poate fi vizionat într-o nouă versiune scenică a regretatei regizoare Mona Marian și se încadrează în tradiția Teatrului „Puck" de a valorifica marile povești ale literaturii universale. Spectacolul se impune prin tehnica mânuirii păpușilor, prin decorul și imaginile scenice rafinate și prin alternanța interpretativă marionetă – actor. Întreaga viziune regizorală se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din Commedia dell'Arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari.


Spectacolul a avut premiera în martie 1995.

Scenariul este semnat de Alex Căprariu, scenografia de Virgil Svințiu și Epaminonda Tiotiu și ilustrația muzicală de Corina Sârbu. Distribuția este formată din Frunzina Anghel, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.


Spectacolul se joacă în limba română, durează aproximativ 45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck"


Teatrul de Păpuşi „Puck" a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck" este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck", unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck", un eveniment dedicat întregii familii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter