Actualitate

Polițiștii iau la puricat trenurile și stațiile feroviare, hoții și migranții ilegali, sub lupa lor

În perioada 13-14 noiembrie 2019, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca participă la o acțiune, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce are ca scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice.

Polițiștii iau la puricat trenurile și stațiile feroviare, hoții și migranții ilegali, sub lupa oamenilor legii Polițiștii iau la puricat trenurile și stațiile feroviare, hoții și migranții ilegali, sub lupa oamenilor legii

Polițiști acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.

Potrivit IPJ Cluj, se acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice. Totodată, se efectuează și verificări la centrele de colectare a deșeurilor feroase și neferoase, precum și cu privire la transportul acestora.


La nivelul județului Cluj, au fost efectuate verificări la vagoanele cu mărfuri periculoase în triajele stațiilor CFR Cluj-Napoca Est și Vest. În această acțiune sunt angrenați polițiști de la structurile de Investigații Criminale, Ordine Publică, Transporturi și Rutieră, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului Pentru Situații de Urgență al județului Cluj și ai Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj.

abonare newsletter