Actualitate

OPINIE. Nuielușe și vâsc

România nu are deficit de forță de muncă: oriunde te uiți sunt mii de bărbați și femei în putere care vând brazi, nuielușe, artificii și vâsc.

Cu siguranță că noi toți care muncim cu acte în regulă ca să dăm creștere economică de 4% (cu același deficit…) ne-am întrebat cel puțîn odată de unde apar miile de bărbați și femei în floarea vârstei care vând brazi, nuielușe, artificii și vâsc în preajma sărbătorilor în piețe și colțuri de stradă. Sau, mai subtil, dacă inspecția muncii sau fiscul îi controlează așa cum controlează cu meticulozitate marii contribuabili. Unii, cuprinși de spiritul sărbătorilor se întreabă chiar dacă nuielusele sunt fabricate în UE sau în China, că în România sigur nu sunt făcute.

Când statisticile INS sau ale altor instituțîi încep să fie percepute la o simplă privire în jur de fiecare dintre noi, avem o problemă: îmbătrânirea și ieșirea la pensie în următorii 3 ani a peste 1 milion de muncitori calificați, 500 de mii de tineri NEET (nu lucrează, nu se instruiesc, nu învață), alți 400 de mii de oameni aflați în evidențele agențiilor de ocupare a forței de muncă, etc. S-a instalat încet-încet, mai ales după aderarea la UE când a trebuit să adoptăm legislație europeană de protecție socială, o cultură a ne-muncii și a evaziunii fiscale, care a încurajat puternic plata omniprezentă a muncii la negru. Pentru că de fapt ceea ce vedem pe străzi este o exacerbare a muncii la negru, în ciuda sau poate tocmai datorită modificărilor de salariu minim, care a crescut de la 1065 lei net în 2017 la 1346 net în 2020, fără vreo corelare cu productivitatea muncii. Toate problemele pieței muncii devin tot mai greu de administrat, și trebuie să ne resemnăm că nu vor apărea modificări de legislație până în 2021, anul 2020 fiind an electoral.

Dar, oricum,  nu sunt convins că există politici publice de stânga sau de dreapta pentru a reface forță de muncă, de a o întineri, de a o califica, de a o alinia la cerințele pieței muncii. Discutăm la un moment dat cu un deputat căruia îi spuneam că ar fi foarte bine să se poate face contracte de muncă de 12 ore cu același angajator, să se schimbe reglementările privind repausul după orele suplimentare, să existe niște restricții rezonabile privind migrația, precum și alte mici modificări la legislația muncii, care reflectă atât cererile angajaților și pe cele ale angajatorilor. Mi-a răspuns că nu putem, pentru că nu ne lasă UE – dar nu UE are problemele pe care le semnalează angajatorii de mai bine de 3 ani, ci România. Astfel încât, dacă legiuitorii gândesc astfel, sunt șanse mici să vedem modificări de reglementări care să aibă efecte favorabile asupra pieței muncii, alimentând astfel muncă la negru.

Agenda angajatorilor din România este diferită de cea a Guvernului, problemele noastre nu sunt salariul minim sau legea pensiilor, ci unde să găsim angajați și cum să oprim muncă a negru, cei doi principali inamici ai competitivității economice. Nu ne dorim că în 10 ani să fie de actualitate anecdota cu bătrânul comerciant, care aflat pe patul de moarte își întreabă familia îndurerată strânsă în jurul sau: “Dacă voi toți sunteți aici, cine este la tejghea să vândă?”