Actualitate

Clujeanca din conducerea școlii de balet a Operei de Stat din Viena, înlăturată din funcție

Directorul artistic şi managerul şcolii de balet a Operei de Stat din Viena au fost demişi, vineri, din funcţie, la trei zile după ce o comisie de anchetă a descoperit nereguli grave în cadrul instituţiei, relatează DPA.

Clujeanca din conducerea școlii de balet a Operei de Stat din Viena, înlăturată din funcție Clujeanca din conducerea școlii de balet a Operei de Stat din Viena, înlăturată din funcție

Abuzurile fizice şi verbale raportate asupra copiilor la principala academie de balet din Austria, unde studiază în prezent în jur de 130 de elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, 80% dintre ei din străinătate, au avut legătură cu o lipsă aproape totală a controlului calităţii şi a gestionării corespunzătoare în cadrul instituţiei, a anunţat marţi comisia de anchetă.

Prin urmare, coregraful francez Manuel Legris a fost demis din funcţia de director artistic al şcolii, dar îşi va păstra cealaltă funcţie – cea de director al Baletului Operei din Viena, a anunţat Federal Theatre Holding. Comisia informase că Manuel Legris a vizitat academia de balet doar de câteva ori pe an. Totodată, clujeanca Simona Noja-Nebyla nu va mai deţine funcţia de director managerial al şcolii de balet a Operei de Stat din Viena, a precizat sursa citată.


CITEȘTE ȘI: Cine este Simona Noja?

Guvernul austriac a înfiinţat comisia de anchetă în aprilie în urma plângerilor primite privind metode abuzive de predare şi un caz de presupusă hărţuire sexuală la principala academie de balet din Austria. Comisia a precizat în raportul său final că şcoala nu dispunea de criterii scrise privind angajarea personalului sau gestionarea problemelor de sănătate ale elevilor.


„Am primit informaţii potrivit cărora elevii ar fi fost sfătuiţi să înceapă să fumeze, astfel încât să le fie mai puţin foame”, a declarat preşedinta comisiei, Susanne Reindl-Krauskopf. Elevii erau strigaţi pe numele mic şi cu mărimea la îmbrăcăminte pentru a se evidenţia greutatea acestora şi au existat informaţii privind abuzuri fizice în timpul antrenamentelor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter