Actualitate

Dispeceratul Naţional Salvamont: 108 apeluri primite în 24 de ore. 8 dintre ele în județul Cluj

Dispeceratul Naţional Salvamont, direct sau prin 112, a primit în ultimele 24 de ore 108 apeluri prin care se solicita intervenţia, multe dintre evenimente fiind accidentări deosebit de grave.

Conform paginii de Facebook a Dispeceratului Naţional Salvamont, după acordarea primului ajutor, stabilizare şi transport de la locul evenimentului de către salvamontişti, 76 dintre aceste cazuri au fost trimise către unităţile spitaliceşti cu ambulanţele SAJ, SMURD şi Salvamont, iar restul, considerate mai uşoare, fiind îndrumate către spital, pentru control suplimentar, cu maşinile aparţinătorilor.

S-au mai primit şi 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană.


"Cunoscând afluxul mare de turişti către zonă montană din această perioadă a anului, structurile Salvamont şi-au dimensionat corespunzător efectivele din teren, asigurând un grad de răspuns, în timp optim, de 100% la evenimente produse, chiar şi în condiţiile acestui mare număr de accidente produs într-o singură zi", precizează Dispeceratul Naţional Salvamont.

Cele mai multe apeluri au venit din județul Brașov, 14 apeluri. Județul Cluj se află pe locul cinci ca număr de apeluri, cu 8 apeluri către Salvamont Cluj în doar 24 de ore.

Ultimele Stiri
abonare newsletter