Actualitate

Clujenii au aruncat peste 1.000 de tone de gunoaie în păduri şi zonele verzi în 2019

Poliţia clujeană a amendat 944 de persoane în 2019 care au fost surprinse că aruncau gunoaie pe spaţiile verzi din oraş sau la marginea pădurilor.

Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, a vorbit despre problema pe care o are municipalitatea în ceea ce priveşte gunoaiele aruncate pe spaţiile verzi de localnici. Doar în zona Parcului EST au fost depistate 34 de mormane de gunoaie, în timp ce la nivel local numărul s-a apropiat de 1.000.

"Avem o problemă de comportament. Anul trecut am identificat în Parcul Est 34 de rampe clandestine. Practic, am reuşit identificăm cele 34 de persoane care au aruncat gunoaie în zona respectivă. Au fost sancţionate, iar ca măsură complementară au fost obligaţi să şi cureţe zona în care au aruncat deşeurile.", a spus Tarcea.


Vice-primarul recunoaşte că fenomenul este scăpat de sub control, însă speră ca pe viitor cetăţenii să fie mai responsabili când vine vorba de aruncatul gunoiului.

"Colegii de la Poliţia Locală au identificat 944 de rample clandestine. Cantitatea care a fost identificată a fost de peste 1.000 de tone de gunoaie. Vorbim de gunoaie aruncate în pădure, la marginea oraşului sau pe spaţiile verzi. Colegii mei au întocmit 944 de procese verbale în valoare de 968.000 de lei plus măsura complementară de a curăţa zonele. Din păcate fenomenul este scăpat de sub control şi nu avem grijă de mediul înconjurător. Ne dorim să avem spaţii verzi, dar vrem să avem astfel de spaţii de calitate. Nu am reuşit să îi identificăm pe toţi, dar unde am reuşit să identificăm am reuşit să facem ordine.", a mai spus Tarcea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter