Actualitate
Deși avea interzis în preajma femeii, un tânăr din Aghireșu și-a bătut fosta soție
Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Aghireșu, județul Cluj.
Deși avea interzis în preajma ei, un tânăr din Aghireșu și-a bătut fosta soție și colegul femeiiConform probatoriului administrat, la data de 9 februarie a.c., în jurul orei 00:30, bărbatul în cauză s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei sale soții, unde ar fi agresat-o pe aceasta și pe un alt angajat al respectivei societăți.
Potrivit IPJ Cluj, ca urmare a unui ordin de protecție dispus de către magistrații Judecătoriei Huedin, celui în cauză îi era interzis să se apropie de persoana vătămată la o distanță mai mică de 200 metri de aceasta.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe și nerespectare a hotărârii judecătorești, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal, respectiv de Legea 217/2003.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost prezentat magistraților de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care au dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.