Actualitate

Cum se transformă Parcul I.L.Caragiale: luciu de apă, pietonală pe strada Pietrovici. Se desființează skatepark-ul și parcarea

Dezbaterea privind amenajarea Parcului I.L.Caragiale a avut loc joi seară, la Casino. Zeci de clujeni au dezbătut soarta parcului din centrul Clujului

Primăria Cluj-Napoca are în plan reabilitarea și introducerea parcului I.L. Caragiale și a patrimoniului natural și arheologic existent aici în circuitul turistic integrat al oraşului. Prezenţa Canalului Morii, al doilea curs de apă ca importanță din municipiu, precum și prezenţa unor clădiri istorice în zonă vor transforma noul parc în oaza verde din mijlocul orașului.

“Programul face parte din proiectul nostru Walkable City, prin care vrem să creștem calitatea vieții în Cluj-Napoca și suprafața spațiilor pietonale din oraș. Proiectul va fi propus pentru finanțare din fonduri europene, în exercițiul bugetar 2021-2027”, spune Ovidiu Cîmpean, director de Dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.


Canalul Morii, în centrul atenției

Arhitecții care vor amenaja Parcul I.L.Caragiale propun decopertarea Canalului Morii, care traversează o parte din parc și curge de-a lungul trotuarului de pe strada George Barițiu, aceasta fiind cea mai drastică schimbare propusă în proiectul de modernizare.

„Acest squar este unul pe care mulți nu îl cunosc, dar el este depozitul unor valori patrimoniale extraordinare din oraș. El se află într-o poziție foarte interesantă, la limită cu orașul fortificat. Una dintre clădirile morii se afla în proximitate. Canalul a făcut parte mult timp din imaginea străzii Barițiu și, chiar dacă imaginea a evoluat în timp, relația Canalului cu parcul a fost strâns legată. Propunem descoperirea Canalului Morii, acolo unde este permis, fără a afecta traficul de pe strada Barițiu. Se poate continua pe bandă circulația bicicletelor și proiectul permite prelungirea ei. Dispare trotuarul deocamdată, în formula cunoscută, dar am gândit un nou traseu pietonal, de cealaltă parte a canalului”, a arătat arhitectul Vlad Rusu.


De asemenea, proiectul urmărește transformarea parcului într-un obiectiv turistic, prin expunerea descoperirilor arheologice care vor fi făcute în zonă.

„Se știe că există o traversare a parcului cu zidul medieval. Modul de amenajare a parcului va ține cont ca, dacă vor fi făcute descoperiri arheologice aici, așa cum s-a întâmplat și pe șantierul de pe strada Regele Ferdinand, ele să fie expuse. O descoperire recentă care s-a făcut și în cadrul șantierului din Piața Muzeului, numărul 2, un drum roman, care are direcția spre Parcul Caragiale, care ar putea conține chiar o poartă romană, în zona parcului”, a mai spus Rusu.


Un alt aspect important care se va schimba este desființarea gardurilor vii care împrejmuiesc astăzi spațiile verzi din parc.

„Momentan, este amenajat sub forma acestor alveole verzi, înconjurate de garduri vii, care nu permit acces liber. Aceste plantații de gard viu sunt practici mai puțin plăcute în spațiile verzi de azi și vor fi eliminate”, a adăugat arhitectul.


Cele două monumente care există în Parcul Caragiale, respectiv bustul scriitorului Ion Luca Caragiale și Monumentul Victimelor Holosaustului vor rămâne în parc, urmând să fie mai bine puse în valoare prin intermediul mobilierului urban și a iluminatului.

În ceea ce privește vegetația din parc, arhitecții au propus păstrarea a 60 din cei 94 de arbori existenți în parc și suplimentarea cu 44 de arbori din diferite specii, predominanți urmând să fie mestecenii cu coajă albă. De asemenea, vor fi plantați doi arbori Ginkgo Biloba care vor marca intrările în parc.


Destinația parcului se va schimba, din spațiu de promenadă și pentru practicarea sporturilor extreme (skating), în spațiu de relaxare și repaus, respectiv obiectiv turistic, odată cu scoaterea la suprafață a descoperirilor arheologice din zonă.

Se va face, de asemenea, o marcare a zidului medieval pe un traseu estimativ, care va separa parcul în două zone: una amenajată cu padiment de nisip, care va permite scurgerea apei și o zonă verde, dispărând alveolele îngrădite.

În ceea ce privește mobilierul urban, acesta păstrează gama folosită pe străzile Regele Ferdinand și George Barițiu. Iluminatul parcului va fi unul hi-tech, potrivit arhitectului Vlad Rusu, cu tehnologie LED și stâlpi care încorporează sisteme Wi-Fi și de supraveghere video.

Interzis pentru mașini. Pietrovici devine pietonală

Proiectul de modernizare a Parcului I. L. Caragiale prevede transformarea străzii Octavian Pietrovici în spațiu pietonal. Potrivit arhitectului Vlad Rusu, strada ar urma să fie pietruită, iar parcarea din fața Palatului Telefoanelor va fi desființată, în locul acesteia urmând să fie extins parcul.

„Unul dintre scopurile modernizării parcului este reducerea emisiilor de dioxid de carbon din zona centrală, de aceea vom elimina mașinile de aici, iar numărul arborilor va crește”, a arătat Ovidiu Cîmpean.

„Ce îmi place cel mai mult la acest proiect este eliminarea mașinilor din zonă. Cred că trotuarele trebuie să fie ale pietonilor, ale mamelor cu cărucioare. Nu cred că este o obligație a municipalității să lase jumătate din străzile din centru pentru mașini. Cred că cele două monumente nici nu se pune problema să fie mutate”, a remarcat Péter Eckstein-Kovács, în cadrul dezbaterii.

Skateri versus administrație

La dezbatere au fost prezenți și doi practicanți ai skatingului care reclamă lipsa spațiilor de skating din zona centrală și cer îmbinarea elementelor de arhitectură urbană care pot fi folosite ca obstacole cu cele propuse în proiect.

„Am folosit acest parc ani de zile. Nu este un loc care trebuie transformat în loc de odihnă și nu se pretează pentru această activitate. Trebuie să fie un parc multifuncțional. Nu spunem să se transforme în skatepark, ci să fie folosite obiecte de mobilier pe care le putem folosi și noi. Este un loc de interacțiune, este centrul orașului. De ce nu se poate face ceva arhitectural ca în alte orașe din Europa, elemente arhitecturale pe care să le folosim și noi”, a spus un tânăr skater.

Arhitectul nu s-a arătat deschis acestei propuneri, insistând asupra faptului că parcul trebuie transformat într-o oază de liniște în mijlocul orașului și, în același timp, în atracție turistică.

„Am considerat că multifuncționalitatea este asigurată de organizarea care nu condiționează, prin alei. Pot fi amenajate scene și evenimente culturale aici. Parcul conține în străfundul lui niște valori care țin de istoria orașului, ce trebuie evidențiate. Ele trebuie să primeze în fața unui skate park. Nu știu dacă cea mai bună zonă pentru asta. Un loc mai potrivit este skateparkul din Rozelor”, a spus Vlad Rusu.

Diana CÎMPEAN

Ultimele Stiri
abonare newsletter