Actualitate
487 de persoane din Cluj care au venit din zone afectate de coronavirus, izolate la domiciliu
Sute de persoane care s-au întors din zonele afectate de coronavirus sunt în momentul acesta izolate voluntar la domiciliu.
Au fost identificate în județ șase locații pentru carantină, cu 197 de locuri, care îndeplinesc cerințele igienico-sanitare, putând fi utilizate în cazul în care situația o va impune.
Totalul persoanelor evaluate medical la sosirea pe aeroport este de 751 de persone, din care 487 sunt în județul Cluj, izolați voluntar la domiciliu. Toți sunt asimptomatici.
În cadrul dispeceratului 112, există un medic specialist care să ofere consiliere celor care apelează, pentru a nu aglomera inutil activitatea spitalelor, iar kiturile pentru determinarea coronavirusului vor ajunge mâine în județul Cluj.
În acest moment nu este nicio persoană care să fie confirmată cu infectarea cu noul coronavirus în județul Cluj.