Actualitate
Care vor fi primele restricții ridicate în 15 mai. Anunțul premierului Ludovic Orban
Ridicarea restricțiilor după data de 15 mai se va face gradual, a reiterat prim-ministrul Ludovic Orban.
Care vor fi primele restricții ridicate în 15 mai. Anunțul premierului Ludovic OrbanPremierul a declarat că într-o primă fază, după data de 15 mai, autorităţile vor ridica "acele restricţii pentru care există cel mai mic risc epidemiologic", punctând că acest lucru se va face gradual.
„Toată lumea aşteaptă răspunsuri, nu vă putem da, încă, aceste răspunsuri. În primă fază vom ridica acele restricţii pentru care există cel mai mic risc epidemiologic, ridicarea restricţiilor se va face gradual. Vom aştepta o perioadă de timp, cât e perioada, de 14 zile - 15 zile, pentru a vedea dacă sunt efecte privitoare la diseminarea sau răspândirea virusului, după care, evident, vom trece la următoarele măsuri. De asemenea, trebuie pregătite şi măsuri de protejare, dacă dăm drumul la restaurante trebuie să stabilim nişte reguli şi proprietarii de restaurante vor trebui să se adapteze acestor reguli, la fel şi în cazul unor posibile...creşe, grădiniţe”, a declarat Orban, joi, întrebat dacă grădiniţele şi creşele vor fi redeschise în acest an.
Premierul a subliniat că este foarte deschis la comunicare şi comunică direct cu "foarte mulţi cetăţeni" care-l abordează direct, fie prin "mesaje, email-uri sau chiar prin telefon în conversaţii directe".
„Ştiu că este o problemă legată de copii, de exemplu în familiile monoparentale, chiar dacă beneficiază de Legea 19, plata indemnizaţiei de 75%, sunt foarte multe mame şi taţi care pot să rişte să-şi piardă locul de muncă pentru că stau acasă, iar angajatorul le cere să vină la serviciu şi atunci trebuie găsită o modalitate de a putea să aibă grijă de copii, suplimentar faţă de alocarea pe care am stabilit-o prin Legea 19, completată de ordonanţa noastră”, a spus Orban.
CITEȘTE ȘI
Cum să mă pregătesc pentru întoarcerea angajaților în 15 mai? Răspunsul specialiștilor
Autoritățile ar putea declara STARE de ALERTĂ după 15 mai