Actualitate

Un preot clujean face apel la responsabilitate:„Vaccinați-vă copiii și nu mai credeți teoriile conspiraționiste”

Bogdan Chiorean, medic de profesie și preot, a transmis un mesaj ferm către toți cei care refuză să se vaccineze și cred în teorii conspiraționiste.

Un preot clujean face apel la responsabilitate în plină pandemie Un preot clujean face apel la responsabilitate în plină pandemie

Județul Cluj este fruntaș la numărul de cazuri de rujeolă în ultimii ani, iar această cifră se datorează din păcate și lipsei vaccinului. Epidemia de rujeolă a debutat în 2017, iar de atunci numărul de îmbolnăviri a trecut de 20.000.

Preotul Bogdan Chiorean este omul care conduce și centrul de Paliație Sfântul Nectarie din Cluj-Napoca, iar mesajul său este unul ferm către cei care se opun vaccinări și cred în diferite teorii conspiraționiste: „Multe site-uri foarte accesate în România sunt despre teoriile conspiraționiste. Se încearcă sub orice formă nevaccinarea, se transmite că vaccinul ar fi făcut din fetuși avortați să atragă oprobiul publicului. Haideți să terminăm cu prostiile și să ne informăm mai bine.


Preotul se teme că  valul anti-vaccinare ar putea duce la efecte dezastruoase

„E un trend acum să nu mai crezi în nimic. Nici în Covid, nici în vaccinuri, în medici, în specialiști. Despre vaccin, păi măcar cele pentru bolile copilăriei să fie făcute, căci sunt cazuri care pot duce la complicații severe sau chiar la deces. Multe site-uri foarte accesate în România sunt despre teoriile consipraționiste. Se încearcă sub orice formă nevaccinarea, se transmite că vaccinul ar fi făcut din fetuși avortați, mai știu eu ce, ca să atragă oprobiul public. Pe lângă vaccinul pentru rujeolă, de exemplu, eu vorbesc fiindcă sunt într-un centru oncologic de vaccinul împotriva infecției HPV care provoacă cancerul de col-uterin. E unul dintre puținele vaccinuri care pot să prevină o formă de cancer. Pe cei care nu cred, i-aș invita la noi în centru să vadă la ce poate duce pe termen lung această teorie anti-vaccinare”, spune preotul.

Potrivit INSP, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 26 iunie este 20.189, din care 64 de decese.


Citește și:

Cifre îngrijorătoare. Zeci de cazuri noi de rujeolă în Cluj

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter