Actualitate
RESTRICȚII de călătorie pentru români, în tot mai multe țări europene. Lista actualizată
Noi state europene au impus restricții de circulație pentru persoanele venite din România. Ieri, Italia a decis intrarea obligatorie a acestora în carantină, pentru 14 zile.
Restricții de călătorie pentru români în tot mai multe țări. Lista actualizatăVineri, Italia a anunțat introducerea carantinei obligatorii, timp de 14 zile, pentru toţi cei veniţi din România şi Bulgaria, cel puţin până la 31 iulie, când va fi făcută o nouă reevaluare.
De asemenea, Cipru a modificat regulile de intrare în ţară pentru români, astfel că accesul este permis doar dacă cu o autorizaţie de călătorie, obţinută în prealabil, care presupune completarea electronică a unui chestionar COVID-19 şi introducerea datelor de zbor, un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu COVID-19, făcut cu cel mult 72 de ore înainte sau un permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot pentru persoanele nerezidente (cererile se transmit pe e-mail).
Țările care interzic accesul românilor
Țările în care accesul românilor este complet interzis sunt Lituania, Finlanda şi Moldova. Excepţie fac doar persoanele cu motive bine întemeiate, cum ar fi cele ce au rezidenţa în aceste state sau membri ai familiei.
Izolarea timp de 14 zile este obligatorie în Marea Britanie, Irlanda, Norvegia, Estonia sau Letonia, iar în Olanda, această măsură este „ferm recomandată”. Belgia cere consultarea medicului pentru efectuarea unui test în cazul celor veniţi din zona portocalie, unde este inclusă şi România.
Danemarca cere dovada unei rezervări de cel puţin şase nopţi de cazare pentru a te primi, în timp ce în Islanda scapi de carantină/izolare la domiciliu dacă te testezi în aeroport, pe banii tăi.
Ce țări cer testarea în prealabil?
Grecia condiţionează accesul românilor de prezentarea unul rezultat negativ al testului COVID-19, pentru cei veniți prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestră deschis pentru cei ce vor să călătorească.
În Ungaria, autorităţile cer două teste pentru Sars-Cov-2 efectuate la cel puţin 48 de ore distanţă, în ultimele cinci zile. În caz contrar, persoanele din România intră în carantină pentru 14 zile.
Austria cere pentru români un test cu rezultat negativ efectuat în ultimele patru zile anterioare sosirii. Slovacia cere de asemenea un astfel de test molecular tip PCR, însă primele cinci zile sunt obligatorii în izolare.
CITEȘTE ȘI
Italia a introdus CARANTINA pentru persoanele care vin din România