Actualitate
Nici porcul nu mai e ce a fost! A fost inventat cyberporcul, de la SF la realitate
Elon Musk a dus ştiinţa la un nou nivel prin noua sa invenţie. Miliardarul a implementat un procesor de mărimea unei monede în creierul unui porc pe care l-a numit Gertrude.
A fost inventat cyberporcul, de la SF la realitate
Implantul se află în creierul lui Gertrude de două luni. Experimentul urmăreşte dezvoltarea unei conexiuni între computer şi corp, Musk dorindu-şi să ajungă până în punctul în care purtătorul să poată salva şi retrăi anumite amintiri sau chiar să poată să îşi cheme Tesla la el.
„Avem un porc sănătos și fericit, inițial timid, dar foarte energic. Are implantul de două luni”, a spus Musk despre porc pentru The Guardian.
Cipul implantat este format din fire foarte mici, legate de zonele creierului destinate simţurilor şi mişcărilor. Însă, momentan acesta este doar un prototip care citeşte semnalele cerebrale. Electrozii au trecut prin stratul superior al creierului, iar acum detectează implusurile electrice ale celulelor nervoase şi arătă pe monitorul unui computer, în timp real, că organul funcţionează.
Neuralink, firma cofondată de către Elon Musk, prin care i-a implementat animalului procesorul, are ca obiectiv implamantarea unor interfeţe wireless dintre creier şi computer, incluzând mii de electroni, în cel mai complex organ uman. Rezultatul dorit este vindecarea afecţiunilor neurologice ca demenţa, leziunile măduvei spinării sau Alzheimer.
Elon Musk mai spune că un dispozitiv implantabil de acest fel poate rezolva probleme precum pierderea memoriei, a auzului, depresia sau insomnia.
CITEŞTE ŞI:
Clujenii investesc într-un proiect care l-a impresionat pe Elon Musk, fondatorul Space