Actualitate

Se înființează Poliția Siguranța Școlară, din 14 septembrie. Ce rol va avea

Noua structură se va ocupa de prevenirea și combaterea bullying-ului din școli.

Se înființează Poliția Siguranța Școlară, din 14 septembrie. Ce rol va avea Se înființează Poliția Siguranța Școlară, din 14 septembrie. Ce rol va avea

 

 


Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Despescu a anunţat, marţi, înfiinţarea unei noi structuri în cadrul Poliţiei Române - Poliţia Siguranţă Şcolară” - care se va ocupa de prevenirea şi combaterea delincvenţei şi a bullyingului în unităţile de învăţământ. 

 


Chestorul Bogdan Despescu a anunţat, marţi după-amiază, într-o conferinţă de presă, că a fost elaborat „un nou plan naţional de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi pentru prevenirea delincvenţei juvenile în incinta unităţilor de învăţământ”. În acest context, Despescu a precizat că la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei ia fiinţă, de la începutul anului şcolar, Poliţia Siguranţă Şcolară.  

„Ministrul Afacerilor Interne a luat decizia înfiinţării unei structuri distincte în cadrul Poliţiei Române. Această structură va îmbunătăţi parteneriatul MAI-şcoală-autorităţi locale în vederea dezvoltării unui proces educaţional antiinfracţional şi antivictimal”, a declarat Despescu.


Polițiștii, în legătură permanentă cu școlile

Oficialul MAI a promis „o prezenţă mult mai mare” a poliţiştilor în mediul şcolar şi în procesul educaţional, el arătând că poliţiştii vor avea legături permanente cu reprezentanţii şcolilor, ONG-urilor şi autorităţilor locale Poliţia Siguranţă Şcolară va acorda mai mare importanţă activităţilor preventive în ceea ce priveşte combaterea consumului de droguri, violenţei juvenile, traficului de persoane.

Noua structură este constituită prin ordin al ministrului de Interne, prin suplimentarea cu 266 de posturi de poliţist şi va funcţiona la nivelul IGPR, al inspectoratelor judeţene de poliţie şi al Poliţiei Municipiului Bucureşti.


 

CITEȘTE ȘI


Cum se va desfășura noul an școlar, la Cluj? Mesajul transmis părinților de reprezentanții mai multor școli

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter