Actualitate

Grecia, noi RESTRICȚII după creșterea îmbolnăvirilor cu COVID-19. Tot ce trebuie să știi dacă vizitezi țara

Restricţiile au fost înăsprite în Atena de către autorităţile elene, pe măsură ce infecţiile cu coronavirus continuă să crească.

Grecia, noi RESTRICȚII după creșterea îmbolnăvirilor cu COVID-19. Tot ce trebuie să știi dacă vizitezi țara Grecia, noi RESTRICȚII după creșterea îmbolnăvirilor cu COVID-19. Tot ce trebuie să știi dacă vizitezi țara

 

 


De luni până pe 4 octombrie, maximum nouă persoane se vor putea aduna împreună în aer liber, în timp ce până la 20 de persoane pot participa la înmormântări, nunţi şi botezuri.

 


Concertele în interior şi în aer liber au fost suspendate, iar persoanelor cu vârstă mai mare de 68 de ani li s-a cerut să-şi reducă deplasările şi să evite transportul public.

Creşterea numărului de infecţii din ultimele luni a forţat autorităţile să reintroducă treptat interdicţiile, inclusiv impunerea utilizarii obligatorie a măştilor în toate spaţiile publice şi private închise.


Peste 300 de cazuri noi pe zi

Autorităţile elene au raportat 339 de noi infecţii vineri, după 359 înregistrate joi, cu jumătate din cazuri în zona metropolitană a Atenei, Attica, unde locuieşte aproximativ o treime din populaţia ţării.

„Vedem tendinţe crescătoare, iar epicentrul este Atena. Creşterea infecţiilor coincide cu întoarcerea din vacanţă”, a declarat prof. Gikas Magiorkinis, expert în boli infecţioase, citat de Mediafax.


Numărul total de cazuri al Greciei de la începutul pandemiei este acum de 14.738, iar 327 de persoane au murit.

CITEȘTE ȘI


Cozi interminabile la intrarea în Grecia. Turiștii sunt testați aleatoriu de COVID-19

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter