Actualitate

Au crescut tarifele la parcarea Aeroportului Internațional Cluj. Care sunt prețurile?

Tarifele de parcare la Aeroportul Internațional din Cluj au fost majorate la solicitarea firmei de parcări.

Au crescut tarife la parcarea Aeroportului Internațional Cluj. Care sunt prețurile? Au crescut tarife la parcarea Aeroportului Internațional Cluj. Care sunt prețurile?

 

 


 

Proiectul de hotărâre privind avizarea tarifelor de parcare aplicate de Goto Parking a fost aprobat, vineri, de Consiliul Județean Cluj, în ședința transmisă live.


 

Firma care operează parcarea de la aeroport a solicitat CJ majorarea tarifelor, la finalul lunii septembrie. Motivele au fost „creșterea constantă a prețurilor de consum”, „evoluția crescătoare a costurilor” și „necesitatea realizării de investiții”.


O modificare a tarifelor a fost adusă printr-o propunere, mai exact cea din care a rezultat ca timp de așteptare de 0 – 5 minute să nu fie taxat.

Interval / Tarifele finale, din urma ședinței

0 min. – 5 min. -> Gratuit
5 min. – 10 min. / 1 leu
10 min. – 30 min. / 6 lei
30 min. – 60 min. / 9 lei
60 min. – 120 min. / 18 lei
120 min. – 300 min. / 33 lei
300 min. – 24 ore / 57 lei
24 ore – 2 zile / 121 lei
2 zile – 7 zile / 210 lei
7 zile – 8 zile / 267 lei
8 zile – 15 zile / 407 lei


Zeci de zone degradate în parcarea Aeroportului

Într-o expertiză tehnică solicitată de Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj în vederea stabilirii lucrărilor de reparații necesare parcării din incinta aeroportului, în luna mai a acestui an, expertul tehnic a constat existența a 26 de zone cu deficiențe accentuate în toate cele șase zone ale parcării, însumând 614 locuri de parcare. 

Astfel, pentru zona cu structură rutieră suplă, fiind vorba de o zonă de parcaje construită între anii 1960 și 1970, au fost identificate degradări de tip structural: faianțări în pânză de păianjen și în plăci, fisuri și crăpături, gropi care afectează strucutra rutieră, plombări, dar și de suprafață: suprafață exsudată, suprafață cu ciupituri, pelade, gropi care afectează stratul de suprafață,  tasări, degradări de margine.


Nici suprafața cu structură rutieră rigidă, construită între anii 2003 și 2011 nu este lipsită de degradări. Așadar, expertul a constatat, în privința degradărilor de tip structural, existența unor faianțări, fisuri și crăpături, fracturări, tasarea/ridicarea dalelor, ruăpturi la margine, la rost și la colțuri. Degradările de suprafață depistate sunt: exfolieri, gropi, plombe, decolmatare/colmatare în exces a rosturilor.

De asemenea, lipsesc marcajele și indicatoarele rutiere, plantațiile și copertinele antisolare, mai arată expertul tehnic.

„Pe lângă degradările enumerate, expertul a constatat la fața locului lipsa unor sisteme constructive și echipări tehnice care ar face ca parcajul Aeroportului Internațional Cluj să se încadreze în categoria parcajelor amenajate cu sisteme rutiere moderne cu confort ridicat. Pentru a se încadra în această categorie, parcajul ar trebui să fie compartimentat funcțional, echipat cu marcaje, indicatoare și alte sisteme de dirijare a circulației, să aibă accese controlate și să fie prevăzut cu instalații tehnice de iluminat, canalizare, alimentare cu apă, plantații, diferite tipuri de protecție antisolară”, se mai arată în raport.

În urma evaluării, expertul a formulat o serie de recomandări în ceea ce privește reparațiile necesare la parcarea din incinta aeroportului.

„Starea tehnică generală a platformei de parcare din incinta Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj RA, determinată de nivelul de severitate al degradărilor regăsite la fața locului impun o serie de măsuri generale de interveție”, se mai arată în documentul citat.

Profitul firmei Goto Parking, în cădere liberă

În 2019, firma Goto Parking SRL a înregistrat cel mai mic profit din 2014 încoace, iar criza provocată de izbucnirea pandemiei de coronavirus va fi cu siguranță resimțită în situația financiară a firmei pe anul 2020. Cu toate că cifra de afaceri a crescut în ultimii cinci ani, profitul înregistrat în 2019 a scăzut sub nivelul celui din 2015:

Profit 2015: 1.440.438 lei;

Profit 2016: 1.870.677 lei;

Profit 2017: 2.561.450 lei;

Profit 2018: 2.453.215 lei;

Profit 2019: 1.344.848 lei.

Tarife mai mari pentru aceleași parcări ticsite cu gropi

În anii în care compania a înregistrat profit substanțial, investițiile au întârziat să apară, iar nivelul de degradare a parcării s-a accentuat, după cum arată și expertiza tehnică cerută de Aeroport.

În același context, profitul a început să scadă, firma solicitând acum creșterea tarifelor pentru a recupera din sumele pierdute, însă fără ca serviciile prestate pentru clienții parcării să se fi îmbunătățit în vreun fel. Dimpotrivă, fără demararea imediată unor lucrări de reparație, degradările se vor accentua în perioada ce urmează, în timp ce prețurile suportate de clujeni și de ceilalți utilizatori ai parcării au crescut nejustificat.

Amintim, în final, că în cadrul unei conferințe de presă organizate de firma Goto Parking cu ocazia inaugurării sistemulu de iluminat, în luna iunie 2020, Adrian Lotrean, administratorul Goto Parking SRL, anunța că firma nu are intenția de a majora tarifele în perioada următoare.

„Tarifele pe care le practicăm sunt aceleași tarife pe care le-a practicat aeroportul înainte de preluarea concesiunii de către compania privată și intenția noastră pe termen scurt este să nu modificăm tarifele, mai ales în contextul actual, cred nu este cel mai prielnic activității în cadrul aeroportului, ca urmare a reducerii semnificare a traficului“, a spus acesta.

 

CITEȘTE ȘI:

Încep lucrările pe malurile Someșului! Cum facem un râu mai curat? Ovidiu Cîmpean: „Toleranță zero față de gunoaie!”

 

Dosar retrimis a doua oară la DNA, pentru completarea urmăririi penale. Firmă fără experți în domeniu, angajată de CJ Cluj pentru expertize la Aeroport

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter