Actualitate

Bărbatul acuzat că și-a ucis copilul de 8 ani ar putea primi închisoare pe viață

Procurorii cer închisoare pe viaţă pentru bărbatul acuzat că şi-a omorât copilul de 8 ani.

 

 


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat acuzat că şi-a omorât copilul de 8 ani, după ce l-ar fi înjunghiat cu un cuţit. Procurorii cer, în rechizitoriu, închisoarea pe viaţă.

 


 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat.


Procurorii susţin că în sarcina inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 25 iulie 2020, după o prealabilă activitate de premeditare, şi-a înjunghiat fiul de 8 ani cu un cuţit, provocându-i decesul.

Bărbatul a fost prins după trei zile în zona localităţii Filea de Jos, comuna Ciurila.


Bărbatul și-a recunoscut faptele

Acesta şi-a recunoscut faptele, iar procurorii cer închisoare pe viaţă.

„Urmărirea penală s-a desfăşurat faţă de inculpatul arestat preventiv începând cu data de 29.07.2020, acesta recunoscând procurorilor săvârşirea faptei. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că după comiterea crimei faţă de fiul său, inculpatul a încercat să îşi suprime viaţa. În cuprinsul rechizitoriului, procurorii au propus pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, se arată în comunicat.


CITEȘTE ȘI

Bărbatul care și-a ucis copilul de 8 ani are regrete. A renunțat la avocat și vrea să fie condamnat

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter