Actualitate
Fără mașini parcate pe trotuare! Poliția Locală are „liber” la ridicarea acestora. Ce amenzi pot primi șoferii?
Poliția Locală din Cluj-Napoca va putea ridica mașinile parcate pe trotuare, spații verzi sau în parcuri.
Polițiștii locali vor putea amenda șoferii care parchează pe trotuare, pe spații verzi sau în parcuri, având totodată posibilitatea de a ridica mașinile staționate ilegal în aceste spații.
În acest sens, primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului Cluj-Napoca. HCL va fi modificat după ce, în data de 28 noiembrie 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 273/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților rurale și urbane.
Astfel, șoferii care își vor mai lăsa mașinile pe trotuar, în zonele pietonale sau pe spații verzi, se vor alege nu numai cu amendă, ci vor fi nevoiți să plătească și taxa suplimentară care vine cu ridicarea mașinii.
Etapa consultării publice are loc în perioada 16 decembrie 2020 – 5 ianuarie 2021. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr. 7 sau la orice primărie de cartier.
Ce amendă pot primi șoferii care ocupă trotuarele?
Legea prevede că ocuparea domeniului public cu vehicule în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public se pedepsește cu amendă de la 500 la 2.500 de lei, oferind Poliției Locale posibilitatea de a dispune, în caz de staționare pe domeniul public, ridicarea autovehicului.
„Necesitatea adoptării actului normativ este fundamentată pe problemele cu care se confruntă autoritățile locale, respectiv cea a parcării pe spațiile verzi, în parcuri, în zone pietonale. Această inițiativă reglementează ridicarea autovehiculelor staționate pe domeniul public, în alte locuri decât cele care fac parte din drumul public.
Prin modificările legislative adoptate, se stabilește faptul că pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute, Poliția locală poate dispune măsura ridicării unui vehicul care staționează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public”, se arată în referatul de aprobare a HCL.
Astfel, este necesar completarea cadrului legal, pentru ca polițiștii locali să poată interveni în cazul încălcării normelor legale privind protejarea domeniului public sau privat al statului.
CITEȘTE ȘI
Mașinile parcate pe trotuar vor putea fi ridicate. Legea a fost promulgată