Actualitate

INCENDIU într-un apartament din județul Cluj. Locatarii au scăpat cu viață FOTO

Un incendiu a avut loc într-un bloc din Bonțida, județul Cluj. Locatarii au avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

 


Marți, în jurul orei 14:00 a avut loc un incendiu la un bloc de locuințe din localitatea Bonțida.


„Au intervenit la fața locului două autospeciale și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului 1 de pompieri Cluj-Napoca, precum și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bonțida. În momentul sosirii pompierilor, focul se manifesta la unul din apartamente imobilului, iar locatarii blocului erau autoevacuați”, a precizat ISU Cluj.


Instalația electrică defectă ar fi declanșat flăcările

„Trei femei au fost consultate de către echipajul SMURD, fără a fi transportate la spital. Au fost distruse bunurile din apartamentul respectiv și au fost deteriorate câteva lucruri din apartamentele învecinate. Focarele au fost lichidate în scurt timp după sosirea pompierilor, fiind limitată propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Din cercetările preliminare a rezultat că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice”, a mai adăugat ISU Cluj.

 


 

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter